FMI aşteaptă un angajament concret din partea UE şi BCE privind reducerea datoriei Greciei

Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă la negocieri dificile pentru al treilea pachet de asistenţă financiară ce va fi acordat Greciei, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, transmit AFP şi DPA. 
Economica.net - J, 23 iul. 2015, 19:41
FMI aşteaptă un angajament concret din partea UE şi BCE privind reducerea datoriei Greciei

FMI participă la noul plan cu condiţia ca ceilalţi creditori să reducă povara datoriei Greciei.

‘În privinţa reducerii datoriei, va trebui să existe un angajament specific, concret’ din partea europenilor, a declarat purtătorul de cuvânt al FMI. Acesta a adăugat: ‘Pentru a merge înainte, avem nevoie să înregistrăm progrese suficiente în estimarea reformelor, a angajamentelor, a implementării şi a finanţării. Cu siguranţă va fi un drum dificil, suntem abia la începutul procesului’.

Şi directorul general al FMI, Christine Lagarde, a afirmat săptămâna trecută că organizaţia ar putea participa la un pachet ‘complet’ pentru a ajuta la redresarea economiei Greciei, pentru a face datoria ţării sustenabilă şi pentru a-i permite să obţină finanţare de pe pieţele financiare.

Întrebată de postul francez de radio Europe 1 dacă FMI va participa la cel de-al treilea pachet de asistenţă financiară, în valoare de 86 de miliarde de euro (954 miliarde de dolari) pentru Grecia, Christine Lagarde a răspuns că FMI vrea să vadă programul ‘complet’ pentru Grecia şi ce implică acesta. Atena are nevoie de o diminuare a poverii datoriei astfel încât acest pachet să fie viabil, susţine oficialul FMI.

Conform Ministerului de Finanţe de la Atena, reprezentanţii UE, BCE şi FMI se vor afla în Grecia vineri pentru a începe negocierile pentru al treilea pachet de asistenţă financiară, în valoare de până la 86 miliarde de euro (93 miliarde de dolari). Negocierile tehnice sunt aşteptate să se finalizeze în 12 august şi acordul final până în 18 august.

Parlamentul grec a adoptat, în noaptea de miercuri spre joi, un al doilea pachet de reforme cerute de creditorii Greciei înaintea unui nou plan de ajutor, în ciuda dezertărilor din tabăra premierului Alexis Tsipras. Potrivit numărătorii finale, 230 de parlamentari din 298 prezenţi au votat pentru adoptarea unei reforme a justiţiei civile şi punerea în aplicare a unei directive europene privind băncile, 63 au votat împotrivă, iar cinci s-au abţinut.

Grecia a achitat luni Fondului Monetar Internaţional o serie de arierate în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) şi nu se mai află în incapacitate de plată. Tot luni, Grecia a plătit luni 4,2 miliarde de euro, reprezentând principalul şi dobânzile dintr-un împrumut acordat anterior de BCE, şi a rambursat un credit de 500 milioane de euro către Banca Centrală a Greciei

.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare și investigații, iar cadrul legislativ deficitar, în timp ce......
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...