FMI blochează majorarea pensiilor pentru grupa întâi de muncă – România TV. Câmpeanu spune că nu ştie nimic

Majorarea pensiilor pentru prima grupă de muncă nu se mai face, întrucât FMI nu este de acord, după cum reiese din şedinţa Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială din Senat, care a avut loc astăzi, informează ROMÂNIA TV. Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale, şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a precizat joi că nu a făcut nicio declaraţie în care să afirme că FMI se opune iniţiativei legislative privind recunoaşterea grupei I de muncă pentru cei care muncesc în condiţii grele.
Economica.net - J, 28 nov. 2013, 08:48
FMI blochează majorarea pensiilor pentru grupa întâi de muncă - România TV. Câmpeanu spune că nu ştie nimic

Astfel, această prevedere nu a fost introdusă pe ordinea de zi şi, implicit, nu va ajunge la vot.

Este vorba de 60.000 de persoane care ar fi intrat în calcul la această majorare, pentru perioada 2010 – 2013. Aceştia au făcut meserii periculoase în aceşti ani, iar punctul de pensie s-ar fi majorat cu 25%. În plus, această perioadă ar fi avut impact pozitiv şi la pensionare.

Senatorul Liviu Pop a declarat că o eventuală majorare ar fi însemnat 6.000 de pensii suplimentare. Totuşi, el a adăugat că nu a văzut încă studiul de impact al potenţialei creşteri a pensiilor.

Câmpeanu: Nu am făcut nicio declaraţie în care să afirm că FMI se opune iniţiativei legislative privind grupa I de muncă
     
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale, şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a precizat joi că nu a făcut nicio declaraţie în care să afirme că FMI se opune iniţiativei legislative privind recunoaşterea grupei I de muncă pentru cei care muncesc în condiţii grele.

‘Nu am făcut nicio declaraţie în care să afirm că FMI se opune iniţiativei legislative. Nu m-a sunat Fondul Monetar şi nu mi-a comunicat acest lucru. Nu am declarat niciodată că mă opun acestei iniţiative legislative’, a menţionat Câmpeanu, la Palatul Parlamentului, ca reacţie la anumite informaţii publicate de mass-media referitor la opoziţia FMI faţă de proiectul de lege.

Ea a adăugat că această iniţiativă face parte dintr-un proces parlamentar care se desfăşoară după reguli bine stabilite.

‘În urma acestei discuţii, sigur, o să contactez FMI şi o să-i întreb dacă ceea ce voi aţi comunicat (n.r. – mass-media) este adevărat şi trimit iniţiativa parlamentară pentru a o vedea’, a mai precizat ministrul Muncii.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...