Teodorovici: FMI vine la Bucureşti pe 15 iulie. Mâine vine Comisia Europeană. Vizita FMI depinde de cea a Comisiei

O misiune a Comisiei Europene pentru evaluarea situaţiei economiei româneşti soseşte marţi la Bucureşti, iar misiunea Fondului Monetar Internaţional va veni pe 15 iulie, în funcţie de rezultatul discuţiilor dintre autorităţile române şi Comisia Europeană, a declarat luni, pentru Agerpres, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Tedorovici.
Economica.net - lun, 15 iun. 2015, 09:01
Teodorovici: FMI vine la Bucureşti pe 15 iulie. Mâine vine Comisia Europeană. Vizita FMI depinde de cea a Comisiei

‘Misiunea FMI vine pe 15 iulie. Mâine vine Comisia Europeană. Acum vin separat. Mai întâi Comisa Europeană, până la finalul lunii, iar din 15 iulie vine Fondul Monetar Internaţional. Dar este foarte important pentru că acea misiune depinde de aceasta a Comisiei Europene’, a precizat Ministrul Finanţelor.

La începutul acestei luni, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional în România, Guillermo Tolosa, a arătat că proiectul de Cod Fiscal aflat în prezent în dezbatere parlamentară va trebui revizuit semnificativ pentru că, altfel, Guvernul nu va reuşi să se încadreze în ţintele de deficit stabilite cu instituţiile financiare internaţionale pentru 2016, scrie Agerpres.

El a precizat că discuţiile din cadrul misiunii tehnice, care a avut loc la finalul lunii mai, au mers bine, însă FMI aşteapă de la Guvernul României decizii care să ducă la îmbunătăţirea situaţiei viitoare, astfel încât să se poată modifica proiecţia asupra deficitului şi să se încadreze în ţinte, pentru ca programul să continue cu succes.

Pe de altă parte, GuillermoTolosa a spus că au existat discuţii intense şi în ceea ce priveşte reformele structurale. ‘Am văzut ceva progrese în ceea ce priveşte preţul la energie şi situaţia companiilor de stat din sectorul energiei, unde au fost recent luate nişte decizii. Cu certitudine, sectorul de energie este în mijlocul preocupărilor noastre, are pierderi mari şi credem că trebuie să avem o înţelegere profundă de ce există aceste pierderi şi să se ia măsuri pentru a rezolva problemele’, a mai spus reprezentantul FMI.

Actualul acord al României cu Fondul Monetar Internaţional urmează să se încheie în luna septembrie a acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor......
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...