FMI spune că perspectivele economice s-au înrăutăţit faţă de estimările sale din aprilie

Economistul şef al Fondului Monetar Internaţional spune că perspectivele economiei mondiale s-au înrăutăţit, comparativ cu ultimele prognoze publicate de FMI în urmă cu trei săptămâni, iar lumea se poate aştepta la noi valuri de turbulenţe pe pieţele financiare, transmite Bloomberg citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 08 mai 2020, 08:38
FMI spune că perspectivele economice s-au înrăutăţit faţă de estimările sale din aprilie

Necesităţile de finanţare externă ale statelor în curs de dezvoltare vor fi, probabil, mai mari decât suma de 2.500 miliarde de dolari pe care FMI o preconiza anterior, a declarat joi economistul şef al FMI, Gita Gopinath, cu ocazia unui webcast găzduit de Consiliul pentru Relaţii Externe. FMI va avea nevoie de toate resursele sale de creditare actuale, în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, şi nu este reticent să spună statelor membre care este sprijinul de care este nevoie.

„Ştim că această criză nu va dispărea prea curând. Lucrurile se vor înrăutăţi. Criza sanitară nu a fost încă rezolvată”, a spus Gita Gopinath.

În cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat în aprilie de FMI, instituţia financiară internaţională prognoza că PIB-ul mondial va înregistra un declin de 3% în acest an. Însă acest scenariu se baza pe ipoteza că pandemia va dispărea în a doua jumătate a acestui an iar măsurile de izolare vor putea fi ridicate treptat, un scenariu care acum pare mai puţin probabil, a subliniat Gopinath.

Tot în raportul din aprilie FMI a prezentat trei scenarii alternative conform cărora coronavirusul va dura mai mult decât se preconiza, va reveni în 2021 sau ambele cazuri. O pandemie mai lungă ar şterge 3% din PIB în acest an comparativ cu scenariul de bază, în timp ce o pandemie mai lungă plus o reluare anul următor ar însemna o revizuire în jos a prognozelor cu 8% în 2021, susţine FMI.

La acelaşi webcast, Kenneth Rogoff, profesor la Universitatea Harvard şi unul din predecesorii lui Gopinath la FMI, a spus că unele ţări se vor confrunta cu o criză a solvabilităţii şi că vor avea nevoie de reducerea datoriilor, mai degrabă decât doar de amânarea unor plăţi.

În ceea ce priveşte România, FMI se aşteaptă ca economia să înregistreze o contracţie de 5% în 2020, urmând să îşi revină în 2021, când va înregistra un avans de 3,9%. Pe de altă parte, noile previziuni ale FMI mai arată şi o creştere explozivă a ratei şomajului în România, de la 3,9% în 2019 până la 10,1% în 2020, pentru ca în 2021 să se reducă la 6%.

Te-ar mai putea interesa și
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă firmele să aleagă între supradimensionarea investiției și riscul de a rămâne fără capacitate
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă ...
64% dintre companiile care își operează propriile centre de date își extind capacitatea, iar una din cinci estimează o creștere anuală de peste 20%, arată Uptime Institute Capacity Trends......
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important al Autorității
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important ...
Reuniunea Anuală a Diplomației Române aduce în aceste zile în prim plan o temă esențială pentru viitorul României, ...
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Impulsionată de o creştere bruscă a preţurilor la energie, inflaţia şi-a continuat tendinţa ascendentă în august, ...
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Transportatorul aerian Wizz Air anunță astăzi că introduce în programul său o nouă rută care va conecta Târgu Mureș ...