FMI: Zona euro ar trebui să aibă un buget cu rol de stabilizare şi să simplifice regulile fiscale

Ţările din zona euro ar trebui să conceapă viitorul buget al zonei euro astfel încât acesta să poată să stabilizeze economia eurozonei şi nu doar să sprijine competitivitatea şi convergenţa sa, a declarat joi preşedintele Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, transmite Reuters.
Economica.net - J, 13 iun. 2019, 16:29
FMI: Zona euro ar trebui să aibă un buget cu rol de stabilizare şi să simplifice regulile fiscale

Aceste declaraţii au fost făcute în aceeaşi zi în care a început o reuniune a miniştrilor europeni de Finanţe, la care se intenţionează să se ajungă la un acord cu privire la principalele linii ale unui buget al zonei euro.

Cele 28 de state membre care formează Uniunea Europeană au deja un buget UE comun, care este stabilit odată la şapte ani şi este echivalent cu 1% din Venitul Naţional Brut al blocului comunitar. Însă ideea este ca statele membre ale zonei euro (19) să aibă un buget separat care să fie folosit ca un instrument fiscal capabil să intervină în economia zonei euro alături de politica monetară a Băncii Centrale Europene.

„Credem că pe lângă competitivitate şi convergenţă, subiecte care vor domina reuniunea ministerială de astăzi, credem că aceasta nu este suficient, că este nevoie şi de stabilizare”, a declarat Christine Lagarde, adăugând că UE ar trebui să îşi simplifice regulile fiscale. „Simplificarea regulilor fiscale ar permite evitarea ambiguităţii şi a spaţiului de manevră. Datoria ar trebui să fie ancora, iar instrumentul operaţional ar trebui să fie cheltuielile publice raportate la PIB”, a spus Lagarde.

Miniştrii europeni de Finanţe dezbat de şase luni acest dosar care provoacă o falie între statele din sudul continentului, partizane ale unei solidarităţi mai mari, şi cele din nord, adepte ale rigorii bugetare.

Potrivit unor surse citate de AFP, Franţa şi Germania speră să se ajungă la un compromis european la reuniunea ministerială de joi. Botezat „instrument bugetar pentru competitivitate şi convergenţă”, acest embrion de buget al zonei euro are drept obiectiv încurajarea reformelor structurale pentru a creşte competitivitatea în cele 19 state care au adoptat moneda unică.

Te-ar mai putea interesa și
Innobyte încheie 2025 cu profit net în creștere cu 14% și proiecte de eCommerce în industrii reglementate
Innobyte încheie 2025 cu profit net în creștere cu 14% și proiecte de eCommerce în industrii reglementate
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce, a încheiat anul 2025 cu o creștere a cifrei de afaceri, la 15,18 milioane lei,......
CFR Călători introduce azi tren nou de la Alstom pe ruta București Nord – Craiova – Timișoara Nord – Arad
CFR Călători introduce azi tren nou de la Alstom pe ruta București Nord – Craiova – Timișoara Nord – Arad
CFR Călători informează că începând de astăzi, 27 februarie 2026, a introdus în circulație o nouă ramă electrică ...
Pas important pentru Autostrada Sibiu – Pitești: Guvernul a emis Ordonanța de Urgență care deblochează lucrările în zona Parcul Național Cozia
Pas important pentru Autostrada Sibiu – Pitești: Guvernul a emis Ordonanța de Urgență care deblochează lucrările ...
Guvernul României a adoptat vineri actul normativ care permite continuarea procedurii de revizuire a acordului de mediu ...
Pilotul de drone STRABAG, despre cum se monitorizează situaţia de pe cele mai șantiere din România – Interviu cu Cătălin BOTA, cartograf și BIM Specialist, pilot de drone autorizat STRABAG
Pilotul de drone STRABAG, despre cum se monitorizează situaţia de pe cele mai șantiere din România – Interviu cu ...
STRABAG - Tehnologie cu utilitate reală sau ingineria viitorului, azi pe șantier. O activitate vitală cuprinzând o gamă ...