FMI: Zona euro „nu este suficient de rezilientă” pentru a face faţă unei alte crize economice

Zona euro este într-o situaţie financiară mai bună decât în urmă cu un deceniu, dar nu este suficient de solidă pentru a face faţă unei alte crize economice, a avertizat, joi, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - J, 28 mart. 2019, 15:12
FMI: Zona euro

Uniunea monetară „nu este suficient de rezilientă” pentru a rezista „unor turbulenţe economice neaşteptate”, a afirmat Lagarde, la o conferinţă desfăşurată la Paris.

„Sistemul bancar este mai sigur, dar asta nu e suficient. Prosperitatea economică este mai ridicată, per ansamblu, dar beneficiile creşterii nu sunt împărtăşite suficient”, a declarat oficialul FMI, la reuniunea organizată de Banca Centrală a Franţei.

Avertismentul vine pe fondul multiplicării încetinirii creşterii, în special în primele economii ale zonei euro, Germania şi Franţa.

Referindu-se la bănci, Lagarde a explicat că „avem nevoie de un sistem bancar european care se poate înclina în caz de furtună fără a intra în colaps, avem nevoie de un sistem bancar care diversifică într-adevăr riscurile şi sprijină avansul economiei”.

Şeful FMI le-a cerut liderilor din zona euro „să reînceapă discuţiile, să negocieze cu bună credinţă şi să ajungă la un compromis dificil pentru a debloca întregul potenţial al uniunii bancare”.

De asemenea, Lagarde a afirmat că băncile trebuie să înfiinţeze „un fond comun de garantare a depozitelor” pentru a face faţă unor turbulenţe economice neaşteptate. Un astfel de sistem trebuie finanţat de bănci, nu de plătitorii de taxe, a solicitat directorul general al FMI.

În decembrie, miniştrii europeni de Finanţe au căzut de acord pentru a da noi responsabilităţi fondului de salvare al zonei euro (MES), dar au amânat deciziile cu privire la un buget al zonei euro şi o schemă de garantare a depozitelor bancare, pentru că nu au putut ajunge la un consens.

Cele mai importante măsuri, un buget separat pentru ţările din zona euro şi o Schemă Europeană de Garantare a Depozitelor (EDIS), pentru a face toate depozitele bancar din zona euro mai sigure, s-au dovedit mult prea controversate pentru a putea fi promovate mai departe.

În cazul schemei de garantare a depozitelor, lipsa de încredere între statele membre ale zonei euro este atât de mare încât acestea nu au putut cădea de acord asupra unei foi de drum pentru începerea negocierilor politice, aşa cum au cerut liderii UE.

Preşedintele Eurogrupului, portughezul Mario Centeno, a afirmat, totodată, că, în privinţa EDIS, „mai este nevoie de noi eforturi înaintea de a putea cădea de acord asupra unei foi de drum pentru începerea negocierilor”.

Acesta a menţionat că va fi înfiinţat un grup de lucru la nivel înalt ce va avea mandatul de a lucra la următorii paşi şi a face un raport în luna iunie 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Israelul anunţă că va asasina orice succesor al lui Ali Khamenei – Război Iran
Israelul anunţă că va asasina orice succesor al lui Ali Khamenei – Război Iran
Ministrul israelian al apărării Israel Katz a declarat miercuri că orice succesor al liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, va fi "o ţintă" destinată asasinării, potrivit unui comunicat......
Equans, parte din gigantul francez Bouygues, deschide un hub IT în România
Equans, parte din gigantul francez Bouygues, deschide un hub IT în România
Equans, companie a Grupului Bouygues, cu 83.000 de angajați și care operează în 20 de țări, anunță deschiderea noului ...
Renault dezvăluie numele unui nou show-car: Bridger Concept este precursorul unui viitor SUV compact
Renault dezvăluie numele unui nou show-car: Bridger Concept este precursorul unui viitor SUV compact
Ca prim pas în noua sa ofensivă internațională, marca Renault a dezvăluit astăzi numele unui nou show-car, precursor ...
29 de curse anulate miercuri ca urmare a evenimentelor din Orientul Mijlociu – CNAB
29 de curse anulate miercuri ca urmare a evenimentelor din Orientul Mijlociu – CNAB
Un număr de 29 curse către sau dinspre Egipt, Israel, Dubai, Qatar, Liban şi Cipru sunt anulate miercuri, ca urmare a ...