Fondul de Inovare al Iniţiativei celor Trei Mări ajunge la 100 de milioane de euro în angajamente naţionale, după contribuţia de 20 de milioane de euro de la Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID)

Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) s-a alăturat Fondului de Inovare al Iniţiativei celor Trei Mări (3SI), cu o contribuţie de 20 milioane de euro, devenind a cincea instituţie naţională de promovare care susţine instrumentul coordonat de Fondul European de Investiţii (FEI).
AGERPRES - vin, 14 nov. 2025, 13:05
Fondul de Inovare al Iniţiativei celor Trei Mări ajunge la 100 de milioane de euro în angajamente naţionale, după contribuţia de 20 de milioane de euro de la Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID)

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, Fondul este conceput pentru a cataliza investiţiile în companii aflate în faza de creştere din Europa Centrală şi de Est, acoperind sectoare de la tehnologie avansată la industrii tradiţionale, scrie Agerpres.

Odată cu contribuţia BID, fondul ajunge la un total de 100 milioane de euro în angajamente naţionale. Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene de Investiţii (BEI), intenţionează să egaleze aceste contribuţii, cu ambiţia de a mobiliza cel puţin un miliard de euro prin fonduri de capital privat, capital de risc şi credit privat.

Fondul de Inovare 3SI vizează companii care operează în regiunea cuprinsă între Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică, având ca scop consolidarea competitivităţii, sprijinirea inovaţiei şi accelerarea tranziţiei verzi şi digitale.

„Fondul de Inovare 3SI este o platformă pentru dezvoltarea regională. Odată cu implicarea BID, consolidăm o Europă mai integrată şi mai inovatoare. Angajamentul BID va contribui la deschiderea de noi oportunităţi pentru afacerile româneşti şi regionale, stimulând inovaţia, crearea de locuri de muncă şi creşterea durabilă. Împreună aprofundăm piaţa internă a UE şi îndeplinim obiectivele legate de climă şi competitivitate”, a declarat Marjut Falkstedt, director general al FEI, citat în comunicat.

La rândul său, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a precizat că, prin colaborarea cu FEI, capitalul este direcţionat către companii româneşti şi regionale cu potenţial ridicat de creştere, accelerând tranziţia verde şi digitală.

„Prin aderarea la Fondul de Inovare al Iniţiativei celor Trei Mări, prin angajamentul de 20 milioane EUR al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, ţara noastră îşi reconfirmă rolul strategic în Europa Centrală şi de Est. Această decizie reflectă prioritatea Guvernului României de a sprijini inovaţia, infrastructura şi convergenţa economică în regiune. Prin colaborarea cu FEI, direcţionăm capital către companii româneşti şi regionale cu potenţial ridicat de creştere, accelerând tranziţia verde şi digitală. Participarea BID consolidează poziţia României ca partener de încredere în cadrul Uniunii Europene şi în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, aliniindu-se scopului nostru comun de a mobiliza cel puţin 1 miliard EUR pentru a susţine competitivitatea regiunii şi a promova o creştere durabil”, a arătat Nazare.

Fondul de Inovare 3SI vizează participarea a până la nouă ţări din regiune – inclusiv România, Croaţia, Cehia, Ungaria şi Polonia – şi angajamente naţionale de 180 milioane de euro pentru investiţii în fonduri de capital privat, capital de risc şi credit privat.

Fondul European de Investiţii (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI). Misiunea sa principală este de a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din Europa, facilitându-le accesul la finanţare. În România, FEI a pus la dispoziţie finanţări în valoare de 6,4 miliarde de euro, care se estimează că vor cataliza cel puţin 15 miliarde de euro în finanţări pentru ţară. Începând cu programul JEREMIE, FEI a gestionat 9 instrumente financiare europene cu o alocare totală de 2 miliarde de euro.

BID este singura bancă de dezvoltare deţinută 100% de statul român, prin Ministerul Finanţelor, creată la finalul anului 2023 în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea economică a României, subliniind că acest lucru depinde de accelerarea......
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, ...