Fondul Globalworth, controlat de Ioannis Papalekas, a atras 53,6 milioane euro pe bursa de la Londra

Fondul Globalworth Real Estate Investments, înfiinţat de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, unul dintre cei mai activi investitori imobiliari din România, a atras 53,6 milioane euro prin listarea pe piaţa AIM a bursei de la Londra, fonduri care vor fi investite în principal pe piaţa românească.
Economica.net - J, 25 iul. 2013, 09:29
Fondul Globalworth, controlat de Ioannis Papalekas, a atras 53,6 milioane euro pe bursa de la Londra

Globalworth a emis 10,7 milioane de acţiuni comune la un preţ de 5 euro pe acţiune şi se va tranzacţiona pe piaţa AIM a bursei de la Londra sub simbolul GWI, se arată într-un comunicat transmis joi de fondul de investiţii imobiliare.

Fondatorul Glowalworth a investit 15 milioane euro la oferta publică iniţială, precizează compania.

Fondul vizează investiţii în România, Europa de Sud-Est şi Europa Centrală şi de Est, se arată în comunicat.

„Combinaţia dintre randament şi aprecierea capitalului va furniza investitorilor un profil foarte atractiv ajustat la risc, rezultând din implicarea companiei în active imobiliare comerciale, închiriate predominant către corporaţii multinaţionale şi instituţii financiare. Investitorii vor beneficia şi de discount-ul substanţial faţă de valoarea de piaţă a portofoliului achiziţionat iniţial”, a declarat în comunicat Dimitris Raptis, director general adjunct şi director executiv de investiţii al Globalworth.

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, care deţine pe piaţa din România, printre altele, fostul centru comercial City Mall şi turnurile de birouri Cathedral Plaza şi Tower Center, a înfiinţat în luna februarie a acestui an firma Globalworth Real Estate Investments, cu intenţia de a o lista pe piaţa AIM şi de a derula investiţii în principal pe piaţa românească.

Firma, deţinută integral de omul de afaceri grec, a fost înregistrată în Insula Guernsey. Dimitris Raptis este implicat de asemenea în mai multe proiecte imobiliare din România, printre care Satul Francez.

Conducerea non-executivă a Globalworth Real Estate Investments este formată din Eli Alroy, fostul şef al dezvoltatorului imobiliar israelian Global Trade Center (GTC) şi oamenii de afaceri Geoffrey Richard Miller, David Morris Kanter şi John Richard Whittle.

Investiţiile vor viza proiecte existente sau care urmează să fie dezvoltate, dar şi proiecte neperformante sau subevaluate, care pot fi transformate în active performante şi vandabile. Compania intenţionează să utilizeze pentru investiţii şi fonduri atrase de la bănci.

Te-ar mai putea interesa și
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea......
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată ...
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este ...