Fondurile de pensii au avut un câştig de 11% în cinci ani pentru pensionarii de peste 30 de ani

Fondurile de pensii au ajuns după primele 6 luni la un total de participanţi de 6,2 milioane (conturi individuale), administrează active nete de 12,2 miliarde lei (2,75 miliarde euro), arată calculele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Economica.net - mie, 10 iul. 2013, 10:25
Fondurile de pensii au avut un câştig de 11% în cinci ani pentru pensionarii de peste 30 de ani

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II)  au realizat în ultimii 5 ani un randament mediu anual de 11,4%. În prezent, cota de contribuţie virată către Pilonul II este de 4% din veniturile brute ale participanţilor, aceasta evoluând de la nivelul de 2% din momentul startului sistemului (2008) şi urmând să ajungă la 6%, cu o creştere de jumătate de procent anual, până în 2016.

Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la mijlocul anului 2013 la un număr total de 5,9 milioane de participanţi, dintre care însă pentru doar 3,6 milioane sunt virate contribuţii lunare de către Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Potrivit APAPR, în luna mai 2013, fondurile de pensii de Pilon II au împlinit 5 ani de funcţionare şi administrare efectivă a contribuţiilor participanţilor.

„De la lansare şi până la finele primului semestru din 2013, fondurile de pensii au primit în administrare contribuţii brute totale în valoare de 9,68 miliarde lei, ajungând, în urma activităţii investiţionale, la active nete de 11,53 miliarde lei. Diferenţa în valoare de 1,85 miliarde lei reprezintă câştigul investiţional net de toate comisioanele produs de fondurile de pensii în beneficiul contributorilor la acest sistem. La mijlocul acestui an, rata de creştere a activelor fondurilor de pensii de Pilon II este de 45,6% (faţă de mijlocul anului 2012)”, se arată în comunicatul de presă al APAPR.

Fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) au depăşit la mijlocul anului 2013 nivelul de 300.000 de participanţi, dintre care mai puţin de jumătate îşi plătesc lunar contribuţiile.

În 45% dintre cazuri, angajatorul este cel care plăteşte contribuţia la fondurile de pensii facultative (oferind astfel pensia facultativă ca şi beneficiu extra-salarial), iar în alte 45% dintre cazuri participantul individual îşi suportă singur contribuţia, cotizând astfel în vederea obţinerii unei pensii suplimentare, facultative. În restul de 10% dintre cazuri contribuţia este mixtă (angajatorul şi angajatul contribuie împreună, unicul beneficiar al sumelor fiind angajatul).

În luna mai 2013, fondurile de pensii de Pilon III au împlinit 6 ani de funcţionare şi administrare efectivă a contribuţiilor participanţilor. Activele nete ale fondurilor de pensii facultative au ajuns la mijlocul anului 2013 la 687,5 milioane lei (154 milioane euro), cu 34,2% mai mult decât la mijlocul anului 2012.

Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private facultative au realizat în ultimii 5 ani un randament mediu anual de 9,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...