Fondurile de pensii din Italia presate să ajute la recapitalizarea băncilor

Fondurile de pensii din Italia vor analiza luni cererea guvernului de la Roma de a participa la un fond de susţinere a băncilor, cu câteva zile înainte ca testele de stres să arate că cea de a treia mare bancă din Italia are nevoie urgentă de capital, informează Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 25 iul. 2016, 19:02
Fondurile de pensii din Italia presate să ajute la recapitalizarea băncilor

Guvernul de la Roma caută modalităţi pentru a sprijini băncile cu probleme fără a încălca însă prevederile Uniunii Europene referitoare la ajutoarele de stat care obligă investitorii să suporte o parte din pierderi şi îi protejează pe contribuabili. Vineri urmează să fie anunţate rezultatele testelor de stres derulate la nivelul UE, iar analiştii se aşteaptă ca aceste teste să arate că Banca Monte dei Paschi, cea de a treia mare bancă din Italia, are nevoie de o recapitalizare.

Preşedintele asociaţiei fondurilor italiene de pensii, ADEPP, Alberto Oliveti a declarat luni că guvernul italian a cerut membrilor asociaţiei ADEPP să investească în fondul sponsorizat de stat Atlante, care lucrează în prezent cu Banca Monte dei Paschi la vânzarea unor credite neperformante în valoare de miliarde de dolari.

‘Guvernul a făcut o cerere’, a spus Alberto Oliveti, adăugând că fiecare fond de pensii va lua o decizie în mod independent, după o reuniune a membrilor asociaţiei care va avea loc luni. Alberto Oliveti a refuzat să comenteze informaţiile din presă potrivit cărora fondurile de pensii vor contribui cu o sumă totală de 500 de milioane de euro.

Potrivit unor surse, banca de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP) este gata să ofere până la 500 milioane de euro fondului Atlante, o sumă similară urmând să vină şi de la SGA, o altă entitate controlată de Trezoreria italiană. Cu toate acestea, contribuţiile celor două entităţi trebuie să fie limitate la o participaţie minoritară pentru a evita încălcarea prevederilor privind ajutoarele de stat.

Fondul Atlante a fost înfiinţat în luna aprilie şi până acum şi-a utilizat cea mai mare parte din resursele iniţiale de 4,25 miliarde de euro pentru a salva două bănci regionale (Veneto Banca şi Banca Popolare di Vicenza), iar o injecţie de capital venită de la fondurile de pensii ar ajuta fondul să poate să ajute şi Banca Monte dei Paschi, cea mai veche bancă din lume.

Potrivit planurilor guvernului, fondul Atlante va cumpăra creditele neperformante ale Banca Monte dei Paschi la un preţ mai mare decât cel oferit de investitorii specializaţi în cumpărarea de active cu probleme. Însă chiar şi aşa Banca Monte dei Paschi va fi nevoită să strângă noi capitaluri. În aceste condiţii, guvernul italian analizează şi posibilitate de a interveni în recapitalizarea băncii, în calitate de creditor de ultimă instanţă.

‘O majorare prevenită de capital pentru Banca Monte dei Paschi finanţată de guvern este doar un plan de rezervă. Roma face tot posibilul pentru a evita să recurgă la fondurile publice’, a declarat o sursă din apropierea discuţiilor dintre guvernul italian şi Comisia Europeană.

Potrivit unor noi reguli care au intrat în vigoare la 1 ianuarie, salvarea unei bănci trebuie să se facă mai întâi pe baza contribuţiei acţionarilor, deţinătorilor de obligaţiuni şi deponenţilor, în conformitate cu o procedură cunoscută sub numele de ‘bail-in’.

Te-ar mai putea interesa și
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Calea pentru reducea deficitului sub 3% este eliminarea pe cât posibil a evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale şi nu creşterea de impozite, care este nerealistă din punct de vedere social......
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Un nou proiect rezidențial este în pregătire într-una din zonele cu potențial din București, acolo unde a fost construit ...
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Activele fonului ETF Energie Patria – Tradeville au atins valoarea de 100,1 milioane lei la dată de 23 iunie 2026, în ...
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi fost neconstituțional să se implice între negocierile dintre Veștea și AUR
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri că, potrivit declaraţiilor publice făcute de reprezentanţii partidelor, ...