Fondurile Franklin Templeton au cumpărat de la BERD acţiuni Petrom de 4,6 mil. euro

Patru fonduri administrate de compania americană Franklin Templeton au cumpărat 5,37% din acţiunile OMV Petrom (SNP) vândute săptămâna trecută de BERD, plătind cumulat 20,7 milioane lei (4,6 milioane euro) pentru participaţiile care însumează 0,087% din OMV Petrom. Franklin Templeton administrează şi Fondul Proprietatea.
Economica.net - J, 21 nov. 2013, 10:39
Fondurile Franklin Templeton au cumpărat de la BERD acţiuni Petrom de 4,6 mil. euro

Cel mai mare pachet a fost cumpărat de fondul Templeton Eastern Europe, care a achiziţionat 0,054% din acţiunile OMV Petrom (30,7 milioane de titluri) pentru 12,9 milioane lei (2,9 milioane euro), potrivit unei raportări transmise, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB) de intermediarul tranzacţiei, casa cehă de brokeraj Wood&Company Financial Services.

Celelate trei pachete au fost cumpărate pentru sume de 3,8 milioane lei (863.000 de euro), 3,5 milioane lei (795.000 de euro) şi, respectiv, de 453.600 de lei (102.000 de euro). Şi aceste tranzacţii au fost intermediate de casa cehă de brokeraj.

Fonduri Franklin Templeton au fost unii dintre cei mai mari cumpărători de acţiuni OMV Petrom din ultimii ani. Începând din 2011, fonduri Franklin Templeton au cumpărat cumulat peste 1,1% din acţiunile OMV Petrom, pentru care au plătit aproximativ 262 milioane lei (peste 57 milioane euro), rezultă din raportările transmise bursei.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat în seara de 14 noiembrie că a vândut acţiunile pe care le deţinea la OMV Petrom, reprezentând 1,6% din totalul titlurilor, pentru 385,6 milioane lei (86,6 milioane euro). Pachetul de acţiuni vândut este dublu faţă de cel scos iniţial la vânzare. BERD a vândut acţiunile la preţul de 0,42 lei, cu 12,09% sub cotaţia de marţi, dinaintea lansării plasamentului privat, şi cu 6,9% sub ultima cotaţie de miercuri a acţiunilor OMV Petrom.

Tranzacţiile efective au fost procesate vineri în sistemul bursei după închiderea pieţei principale.

BERD a vândut pachetul de acţiuni OMV Petrom prin 179 de tranzacţii.

Cele mai mari două transferuri au vizat pachete de aproximativ 100 milioane de acţiuni (0,17% din titlurile companiei), pentru care cumpărătorii au plătit fiecare circa 42 milioane lei (9,4 milioane euro). Încă un pachet mai mare, de 60 milioane de titluri (0,1% din acţiunile OMV Petrom), a fost cumpărat cu 25,2 milioane lei (5,6 milioane euro).

Tranzacţia a fost intermediată de compania de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment şi casa cehă de brokeraj Wood&Company.

Compania Franklin Templeton este administratorul Fondului Proprietatea. FP a vândut în luna mai 1,11% din acţiunile OMV Petrom, sub participaţia de 1,77% pe care intenţiona să o cedeze, şi a încasat astfel 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro).

După prima oră a şedinţei bursiere de joi, acţiunile OMV Petrom erau în scădere cu 0,77%, la 0,451 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 25,546 miliarde lei (5,747 miliarde euro).

Compania OMV Petrom este controlată de grupul austriac OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acţionariat se mai regăseşte Fondul Proprietatea (18,99%), iar restul titlurilor sunt în portofoliile altor acţionari.

Franklin Templeton administrează şi Fondul Proprietatea, dar acesta şi-a redus deţinerea la Petrom, având mare nevoie de lichidităţi pentru a-şi plăti propriile acţiuni răscumpărate. 

Te-ar mai putea interesa și
Încă un oraș din România interzice păcănelele
Încă un oraș din România interzice păcănelele
Consiliul Local Moreni a votat eliminarea sălilor de jocuri de noroc din municipiu, a anunţat, miercuri, primarul Gabriel Purcaru....
Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea companiei
Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea ...
BCR Pensii anunță retragerea lui Radu Crăciun din funcția de Președinte și Director General, după un mandat de 10 ...
Cum explică Fan Courier schimbarea de strategie a companiei de curierat, ce se închide și ce opțiuni au clienții
Cum explică Fan Courier schimbarea de strategie a companiei de curierat, ce se închide și ce opțiuni au clienții
În urma articolului publicat de Economica, care anunța închiderea tuturor recepțiilor pentru clienți, sedii proprii ...
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Mai multe lanțuri mari de distribuție a carburanților au ieftinit destul de agresiv motorina azi, după ce Petrom, liderul ...