Fondurile programului START pentru tinerii antreprenori vor fi suplimentate

Sumele alocate Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare - START - vor fi suplimentate cu patru milioane de lei, ca urmare a fondurilor primite la rectificarea bugetară, informează, luni, Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism (DIMMMAT).
Economica.net - lun, 13 oct. 2014, 14:00
Fondurile programului START pentru tinerii antreprenori vor fi suplimentate

De asemenea, Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă – Comerţ – va fi suplimentat cu 2,6 milioane lei.

De aceste suplimentări vor putea beneficia, prin programul START, încă 42 de firme, ajungându-se, astfel, la un total de 170 de IMM-uri, iar prin programul Comerţ mai pot beneficia de finanţare alte 37 de firme, până la un total de 258 de întreprinderi mici şi mijlocii.

Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism a primit, în urma rectificării bugetare, 6,9 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, a afirmat duminică......
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care ...
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, ...
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un ...