Forbes: Cel mai bogat român, Ioan Niculae, ocupă locul 1.372 la nivel mondial

Ioan Niculae este cel mai bogat român cu o avere de 1,2 miliarde de dolari, ceea ce îl plasează pe locul 1.372 la nivel mondial, potrivit ultimei ediţii a topului miliardarilor realizat de revista americană Forbes.
Economica.net - lun, 03 mart. 2014, 13:12
Forbes: Cel mai bogat român, Ioan Niculae, ocupă locul 1.372 la nivel mondial

Pe primul loc la nivel mondial este din nou, după o pauză de patru ani, Bill Gates, cu o avere de 76 de miliarde de dolari, în creştere faţă de o avere de 67 de miliarde de dolari în 2013. Pe poziţia secundă se situează mexicanul Carlos Slim, liderul din ultimii patru ani, cu o avere de 72 de miliarde de dolari, în scădere cu un miliard comparativ cu 2013. Spaniolul Amancio Ortega, proprietarul mărcii Zara, se situează în continuare pe locul trei însă averea sa a crescut cu şapte miliarde până la 64 miliarde de dolari.

Un număr record de 1.645 de miliardari (în creştere faţă de 1.426 de persoane în 2013) au intrat în cea de a 28-a ediţie a clasamentului miliardarilor realizat de Forbes, în timp ce avuţia netă a crescut până la 4,7 miliarde de dolari, de la 4,2 miliarde de dolari în 2013. Cumulată averea tuturor miliardarilor din acest an se ridică la 6.400 miliarde de dolari, în creştere faţă de 5.400 miliarde de dolari anul trecut.

De asemenea, 2014 este primul an în care pentru a intra în top 20 este nevoie de o avere de 31 de miliarde de dolari, în creştere faţă de 23 de miliarde de dolari anul trecut.

Cel mai mare câştigător în acest an este fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, locul 21 la nivel mondial, a cărui avere a crescut de la 13,3 miliarde de dolari în 2013 până la 28,5 miliarde de dolari în 2014. La polul opus, cel mai mare pierzător este brazilianul Eike Batista a cărui avere a scăzut de la 10,6 miliarde de dolari în 2013 la mai puţin de 300 de milioane de dolari în 2014.

Un umăr record de femei (172) au intrat pe lista Forbes în acest an, în creştere cu 25% comparativ cu 138 de femei în 2013. SUA au cel mai mare număr de miliardari femei, 58, urmate de Germania (16) şi Brazilia (14). Cea mai înstărită femeie de pe listă este Christy Walton (locul 9) cu o avere de 36,7 miliarde de dolari.

Un alt record este faptul că în 2014 un număr de 268 de miliardari au intrat pentru prima dată în clasamentul Forbes, precedentul record datând din 2008 când în topul Forbes au intrat 226 de noi veniţi.

În rândul ţărilor, SUA au cel mai mare număr de miliardari 492, urmate de China 152 şi Rusia 111. La nivel regional, Europa are 468 de miliardari, urmată de Asia-Pacific cu 444 de miliardari.

Te-ar mai putea interesa și
Noii procurori-şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT îşi încep mandatele
Noii procurori-şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT îşi încep mandatele
Noii şefi de la Pachetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi încep miercuri mandatele de trei......
Japonia şi Polonia duc relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, cu accent pe apărare şi securitate
Japonia şi Polonia duc relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, cu accent pe apărare şi securitate
Japonia şi Polonia au convenit miercuri să ridice relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, concentrat pe ...
Codul urbanismului, blocat în Camera Deputaţilor. România riscă să piardă peste 1 miliard de euro din PNRR (HotNews)
Codul urbanismului, blocat în Camera Deputaţilor. România riscă să piardă peste 1 miliard de euro din PNRR (HotNews)
Mai multe puncte la care politicienii nu au reușit să se pună de acord blochează de luni de zile la Comisia de administrație ...
China – Preşedintele Xi Jinping l-a primit pe şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov
China – Preşedintele Xi Jinping l-a primit pe şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov
Preşedintele chinez, Xi Jinping, l-a primit miercuri la Beijing pe ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a relatat agenţia ...