Ford încheie un parteneriat cu Allego prin care își extinde numărul de puncte de încărcare pentru mașini electrice la peste 600.000

Posesorii din Europa ai mașinilor electrice Ford vor putea să acceseze și să plătească încărcarea la peste 600.000 de puncte de încărcare din rețelele IONITY și Allego.
Robert Stan - mar, 26 mart. 2024, 17:16
Ford încheie un parteneriat cu Allego prin care își extinde numărul de puncte de încărcare pentru mașini electrice la peste 600.000

Conform celor de la Ford, utilizatorii din Europa ai mașinilor electrice ale mărcii americane vor putea utiliza rețeaua BlueOval folosind aplicația FordPass sau tehnologia Plug&Charge. Aceasta include stații de încărcare de mare putere de la IONITY – consorțiu printre ai cărui membri fondatori se află și Ford – și de la Allego, companie cu care Ford tocmai a anunțat încheierea unui parteneriat având drept scop instalarea unor puncte de încărcare de mare putere la dealerii mărcii americane.

Colaborarea cu Allego a fost anunțată chiar astăzi de Ford, producătorul auto menționând că astfel vor fi instalate staţii de încărcare ultrarapide pentru clienţii mărcii precum şi pentru uz public la multe dintre reprezentanţele sale din Europa.

Mathieu Bonnet, șeful Allego, a explicat că primele staţii de încărcare ar urma să fie instalate în primul trimestru din 2025 şi, în următorii trei-patru ani, acesta vor fi disponibile la multe reprezentanţe Ford din Europa. Staţiile vor fi deschise tuturor proprietarilor de automobile electrice, nu doar posesorilor de mașini electrice sau hibride Ford.

Lipsa infrastructurii de încărcare este considerată un obstacol major în calea adoptării pe scară largă a automobilelor electrice în Europa şi unul dintre motivele pentru încetinirea ritmului de creştere a cererii de automobile electrice.

Allego va instala staţii de încărcare capabile să asigure utilizatorilor de automobile electrice o încărcare de până la 400 de kilowaţi timp de 24 de ore din 24. În condiţiile în care Allego va investi în staţiile de încărcare, aceeași companie va încasa și sumele aferente încărcărilor. Totuși, utilizatorii serviciului de încărcare Ford BlueOval vor beneficia de tarife preferenţiale.

Joerg Hofmeister, responsabil pe Europa pentru încărcare şi energie la Ford Model e, a precizat că stațiile de încărcare se vor concentra iniţial pe pieţele principale ale constructorului auto american, respectiv cele din Marea Britanie, Germania, Ţările de Jos, Franţa, Italia şi Spania, plus unele pieţe mai mici precum Norvegia.

Conform lui Hofmeister, compania Ford are o reţea de aproximativ 1.800 de reprezentanțe și dealeri în Europa, iar colaborarea cu Allego pentru instalarea de stații de încărcare deschise oricărui utilizator de mașină electrică va aduce proprietarii altor mărci de automobile electrice în contact cu oferta Ford. „Este o oportunitate excelentă de a ne prezenta produsele”, a declarat Hofmeister.

Citește și:
– Uzina Ford Otosan din Craiova primește o finanțare de 435 mil. euro

Te-ar mai putea interesa și
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidenţială în România, transmite......
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu ...
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței ...
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de ...
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut în detrimentul profitului
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut ...
Annabella, cel mai mare lanț autohton de supermarketuri după numărul de magazine, business al familiei Mutu din Vâlcea, ...