Forţa de reacţie rapidă a NATO va putea intra în acţiune în circa şapte zile în cazul unui atac

Forţa de reacţie rapidă a NATO va putea intra în acţiune în aproximativ şapte zile în cazul unui atac, acest interval putând fi scurtat dacă vor exista semnale asupra unei ameninţări iminente, a anunţat joi generalul american Philip Breedlove, comandantul suprem al forţelor aliate în Europa (SACEUR), citat de Bloomberg News.
Economica.net - vin, 23 ian. 2015, 10:22

Creare forţei de reacţie rapidă a fost decisă la summitul NATO din luna septembrie 2014, măsura fiind menită să dea încredere statelor din flancul estic al Alianţei care se tem de acţiuni agresive din partea Rusiei. Forţa va fi constituită din unităţi terestre, aeriene, navale şi trupe speciale, urmând să dispună de echipamente prepoziţionate în unele state est-europene membre ale Alianţei, printre care şi România.

Răspunsul iniţial ‘va fi dat în circa şapte zile’, dar o desfăşurare mai rapidă a unităţilor va fi posibilă ‘dacă există date sau avertismente din partea serviciilor de informaţii care să impună o acţiune mai rapidă’, a indicat în faţa presei generalul Breedlove, după reuniunea comitetului militar al Alianţei.

Această forţă va deveni operaţională din anul 2016, iar efectivele ei vor fi de 4-5 mii de militari, până atunci fiind activă o forţă de reacţie rapidă provizorie constituită din trupe germane, olandeze şi norvegiene. Detaliile definitive privind forţa permanentă de reacţie rapidă urmează să fie stabilite de miniştrii apărării la reuniunea din luna februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Erbașu (FPSC): Creșterea salariului minim este o necesitate pentru oameni, dar în multe situații o imposibilitate pentru companii
Cristian Erbașu (FPSC): Creșterea salariului minim este o necesitate pentru oameni, dar în multe situații o imposibilitate ...
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate şi în dreptul altor proiecte, cum ar fi......
Bogdan Chirițoiu: În câteva zile o să aprobăm preluarea de către Premier a reţelelor de energie din Oltenia, în esenţă recreăm CEZ-ul
Bogdan Chirițoiu: În câteva zile o să aprobăm preluarea de către Premier a reţelelor de energie din Oltenia, în esenţă ...
Consiliul Concurenţei va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuţie Energie Oltenia (DEO), ...
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu din municipiul Bălţi, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, şi-a redeschis ...
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest ...
Grupul 5 de la Turceni, singurul care mai este operațional de fapt la centrala pe cărbune a Complexului Energetic Oltenia, ...