Forțele de securitate braziliene sunt acuzate de complicitate și incompetență după asaltul susținătorilor lui Bolsonaro asupra principalelor instituții ale statului

După ce susţinătorii fostului preşedinte brazilian Jair Bolsonaro au ocupat duminică Palatul prezidenţial şi sediile Curţii Constituţionale şi Congresului din capitala Brasilia, au rămas întrebări despre lipsa de pregătire, incompetenţa sau chiar complicitatea forţelor de ordine, arată luni AFP într-o amplă analiză, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 09 ian. 2023, 21:19
Forțele de securitate braziliene sunt acuzate de complicitate și incompetență după asaltul susținătorilor lui Bolsonaro asupra principalelor instituții ale statului

Agenţia menţionează mai multe puncte nelămurite: Cum au reuşit insurgenţii să pătrundă atât de uşor în centrul puterii? Cine a finanţat atacul împotriva democraţiei din Brazilia? De ce nu au fost împrăştiate mai devreme taberele improvizate de două luni în faţa cazărmilor din toată ţara?

Chiar în presa braziliană, într-un articol semnat de editorialistul Eliomar de Lima în cotidianul O Povo din Fortaleza, se apreciază că tragedia a fost „mai mult decât anunţată”. Editorialul de luni al ziarului Estado de Sao Paulo subliniază „uşurinţa înspăimântătoare cu care vandalii care nu au acceptat înfrângerea lui Jair Bolsonarp au invadat sediile puterii din Brasilia, în cursul celui mai grav atac împotriva democraţiei braziliene de după sfârşitul dictaturii militare” (n. red.: 1964-1985).

AFP observă că au existat multe indicii despre ceea ce se pregătea. Sâmbătă seara, circa 100 de autocare au adus în capitală aproximativ 4.000 de „bolsonaristas”, fideli fostului şef al statului. Aceştia au ajuns într-o tabără din faţa cartierului general al armatei terestre braziliene.

Numeroase mesaje din reţelele sociale arătau că atacul a fost pregătit de câteva zile în cele mai mici detalii. „Sunt acoperite toate cheltuielile. Apă, mic-dejun, prânz şi cină. Şi veţi fi cazaţi la Planalto!” (palatul prezidenţial – n. red.), se anunţase într-un grup de pe serviciul de mesagerie Telegram.

Ministrul Justiţiei, Flavio Dino, a autorizat desfăşurarea unor agenţi ai Forţei Naţionale, unitate specială de poliţie trimisă în diferitele state ale federaţiei braziliene unde apar ameninţări la adresa legii şi ordinii. Oamenii legii nu i-au împiedicat însă pe protestatari să străbată circa opt kilometri până în piaţa celor Trei Puteri, unde se află sediile instituţiilor centrale ale statului.

Dimpotrivă, preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva a arătat că se poate vedea în imaginile înregistrate cum poliţiştii îi conduc pe protestatari. El a apreciat că „forţele de ordine din Districtul Federal au dat dovadă de incompetenţă, de rea-voinţă sau de rea-credinţă”.

Cu numai câteva minute înainte de invazie, guvernatorul Districtului Federal, Ibaneis Rocha, a primit de la un responsabil cu securitatea un mesaj audio liniştitor: „manifestanţii sunt escortaţi de poliţie (…) iar atmosfera este calmă, este o manifestaţie complet paşnică”. Privită retrospectiv, înregistrarea publicată de site-ul de internet Metropoles pare suprarealistă, apreciază AFP.

AFP apreciază că detaliile prezentate pun serios la îndoială eficacitatea serviciilor de informaţii braziliene. De asemenea, a fost remarcată atitudinea unor poliţişti care filmau asaltul cu telefoanele, în loc să intervină.

„Forţele de ordine erau într-adevăr acolo, dar nu au acţionat pentru a împiedica invazia. Dacă ar fi fost alt gen de manifestanţi, reacţia poliţiştilor nu ar fi fost la fel de paşnică”, a declarat agenţiei un locuitor al capitalei, Pedro Sabino Rapatoni, asistent administrativ.

Miriam Leitao, comentatoare la TV Globo, a acuzat luni „bolsonarizarea” forţelor de poliţie din Brasilia, începând chiar cu conducerea: fostul şef al oamenilor legii, Anderson Torres, secretar pentru securitate al Districtului Federal şi fost ministru al Justiţiei sub preşedinţia lui Bolsonaro se afla alături de acesta, în Statele Unite. „În toată perioada când a fost ministru, a dovedit că dincolo de atribuţii era în primul rând un militant bolsonarist fervent”, a reamintit jurnalista.

Torres a fost demis duminică seara, iar Rocha, care îl numise, a fost suspendat de Curtea Supremă pe termen de 90 de zile, dar urmează probabil să cadă şi alte capete, conchide AFP.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
CCR a validat o excepție de la o directivă UE prin care se permite finanțarea cu fonduri publice a instalării cazanelor alimentate cu combustibili fosili
CCR a validat o excepție de la o directivă UE prin care se permite finanțarea cu fonduri publice a instalării cazanelor ...
Curtea Constituţională a României a validat miercuri o dispoziţie legală adoptată în Parlament prin care se permite autorităţilor acordarea pe încă doi ani de stimulente financiare din......
Prima tranzacție cu energie electrică cu profil solar a avut loc la BRM pe piața dedicată. Prețul a fost de 275 de lei/MWh
Prima tranzacție cu energie electrică cu profil solar a avut loc la BRM pe piața dedicată. Prețul a fost de 275 de lei/MWh
Bursa Română de Mărfuri (BRM) anunță încheierea primei tranzacții de energie electrică cu profil solar din România, ...
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru ...
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...