Fostul consilier de stat Răzvan Murgeanu a fost arestat preventiv pentru luare de mită

Fostul consilier de stat Răzvan Murgeanu a fost arestat preventiv, miercuri, de magistraţii Tribunalului Bucureşti, fiind acuzat că a primit pentru el 15.000 de euro de la o asociere de firme care avea un contract de reabilitare a 85 de blocuri şi alţi 15.000 de euro pentru a-i da unui director din Primăria Sectorului 5 care să dispună plăţile din cadrul contractului, anunţă News.ro.
Economica.net - mie, 16 mart. 2016, 19:37
Fostul consilier de stat Răzvan Murgeanu a fost arestat preventiv pentru luare de mită

Decizia, prin care a fost arestată şi Gabriela Gângoe-Simion, practician în insolvenţă, poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Omul de afaceri Răzvan Murgeanu, a fost reţinut, miercuri, de procurorii DNA, pentru trafic de influenţă, dare de mită şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor.

În acelaşi dosar a fost reţinută şi Gabriela Gângoe-Simion, pentru intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operaţiuni comerciale sau financiare, de către persoana care are sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, complicitate la trafic de influenţă, complicitate la dare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals în înscrisuri sub semnătură private şi spălare a banilor.

De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Valentin Stănescu, director în cadrul Primăriei Sector 5 Bucureşti la data faptei, acesta fiind acuzat de luare de mită.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2015 – februarie 2016, Gabriela Gângoe-Simion, în calitate de practician în insolvenţă, a dispus plata din conturile unei societăţi comerciale aflate în supravegherea sa a sumei totale de 63.670,07 lei, reprezentând remuneraţie încasată nelegal.

„Această sumă de bani a fost disimulată prin emiterea unor facturi reprezentând servicii de audit, ce nu au fost prestate în realitate, de către o firmă pe care o controlează printr-o rudă de-a sa, către societatea plătitoare sau subcontractori ai acesteia”, susţin procurorii.

În urma investigaţiilor, anchetatorii au stabilit că, în perioada 22 iunie 2011 – 8 iunie 2012, Primăria Sectorului 5 şi o asociere formată din două firme, una dintre ele fiind societatea aflată în insolvenţă, au încheiat mai multe contracte privind executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de reabilitare termică a 85 de imobile din Sectorul 5, în valoare totală de 71.892.541 lei, fără TVA.

În 31 decembrie 2015, Primăria Sectorului 5 a plătit către asocierea respectivă 8,5 milioane de lei, reprezentând o plată parţială pentru serviciile prestate. Plata ar fi fost făcută în urma intervenţiei lui Valentin Stănescu, care a cerut în schimb, prin intermediul lui Răzvan Murgeanu, 15.000 de euro. Murgeanu a mai cerut de la Gabriela Gângoe-Simion alţi 15.000 de euro pentru el.

„Pentru a se efectua plata respectivă, dar mai ales pentru a influenţa funcţionarii ce aveau atribuţii în acest sens, inculpatul Stănescu Valentin, în calitate de director în cadrul Primăriei Sector 5 Bucureşti, a pretins de la reprezentanţii asocierii respective, prin intermediul inculpatului Murgeanu Gheorghe Răzvan, suma de 15.000 de euro. La rândul său, acesta din urmă a pretins de la inculpata Gângoe – Simion Gabriela, pe lângă suma de bani respectivă, alţi 15.000 euro, pentru sine, în scopul de a-şi trafica influenţa în direcţia arătată mai sus, lucru cu care aceasta a fost de acord”, potrivit DNA.

Anterior, în acelaşi context, Gabriela Gângoe-Simion, în baza înţelegerii prealabile cu Murgean, a explicat conducerii firmei pe care o supraveghea că cei 8,5 milioane de lei au fost viraţi de Primăria Sectorului 5 „cu nişte condiţii” şi că se impunea plata unor comisioane. Astfel, aceasta a dispus subcontractarea unor lucrări de remediere la blocurile ce au făcut obiectul unuia dintre contracte către o societate comercială.

„De asemenea inculpata a mai dispus şi plata din contul societăţii pe care o supraveghea, în calitate de practician în insolvenţă, în contul subcontractorului a sumei totale de 600.000 de lei, ce includecontravaloarea lucrărilor de remediere, comisionul de 15.000 de euro pretins de inculpatul Murgeanu Gheorghe Răzvan pentru exercitarea influenţei asupra directorului Stănescu Valentin din cadrul Primăriei Sector 5 Bucureşti, comisionul de 15.000 de euro promis directorului Stănescu Valentin pentru aprobarea documentaţiei aferente plăţii de 8.500.000 de lei, a plăţilor ce urmează a fi efectuate până la suma totală de încasat şi pentru deblocarea garanţiilor contractuale, suma de 15.000 de euro promisă de inculpata Gângoe – Simion Gabriela persoanelor din conducerea societăţii pe care o supraveghea, pentru a nu se opune celor arătate mai sus, comisionul de 173.777 lei, reprezentând suma pretinsă de inculpata Gângoe – Simion Gabriela pentru încasarea creanţei de 8,5 milioane lei şi obţinerea sprijinului inculpaţilor Murgeanu Gheorghe Răzvan şi Stănescu Valentin. Această din urmă sumă de bani a fost virată în contul aceleiaşi firme pe care inculpata o controlează prin intermediul unei rude”, au scris procurorii în ordonanţele de reţinere.

Ulterior, pentru a ascunde provenienţa sumelor de bani şi a drepturilor asupra acestora, Gabriela Gângoe-Simion l-ar fi instigat pe administratorul societăţii subcontractoare să efectueze plata unei sume de 3.000 de euro, reprezentând o parte din comisionul de 15.000 de euro pretins de Murgeanu, către o altă persoană, cu titlu de folos necuvenit, pentru exercitarea influenţei asupra directorului Stănescu Valentin şi a altor persoane din Primăria Sector 5.

Răzvan Murgeanu a fost, din iunie 2013 până în octombrie 2014, consilier de stat la Administraţia Prezidenţială în mandatul lui Traian Băsescu. Anterior, Răzvan Murgeanu a fost viceprimar al Capitalei din partea PDL şi secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în perioada în care instituţia era condusă de Elena Udrea.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...