Fostul şef al Rezervei Federale a SUA Ben Bernanke a ajuns consilier la Pimco, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume

Fostul şef al Rezervei Federale a SUA Ben Bernanke a fost numit consilier principal la Pacific Investment Management Co (Pimco) - cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni din lume - deoarece compania vrea să-şi întărească echipa, după demisia fondatorului Bill Gross, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - mie, 29 apr. 2015, 18:42
Fostul şef al Rezervei Federale a SUA Ben Bernanke a ajuns consilier la Pimco, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume

Pimco este deţinută de asiguratorul german Allianz SE şi gestionează active ale clienţilor în valoare de aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, fiind responsabilă pentru un sfert din profitul operaţional al companiei germane. După plecarea directorului şi a fondatorului Bill Gross, în septembrie 2014, investitorii au retras fonduri record.

Săptămâna trecută, Bernanke, în vârstă de 61 de ani, anunţase că va acorda consultanţă fondului de investiţii speculative Citadel, deşi lucrează deja pentru Brookings Institution. Ben Bernanke a fost preşedintele Rezervei Federale a SUA în perioada februarie 2006 – februarie 2014.

Nici conducerea Pimco, nici Bernanke nu au vrut să dea publicităţii salariul fostului şef al Fed, în condiţiile în care acesta va participa la fiecare reuniune trimestrială a directorilor Pimco. Anul trecut, Bernanke a primit pentru discursurile rostite 250.000 de dolari, mai mult decât salariul anual de preşedinte al Fed, de 200.000 de dolari.

Predecesorul lui Bernanke la conducerea Fed, Alan Greenspan, a fost de asemenea consilier al Pimco în perioada 2007 – 2011.

Allianz SE, cel mai mare asigurator european, este prezent şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...