Fostul vicepreşedinte ASF Daniel Tudor şi fosta sa soţie, achitaţi definitiv

Daniel George Tudor, fost vicepreşedinte al ASF şi preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, şi Doina Tudor, fost senator, au fost achitaţi definitiv joi de Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.
Economica.net - J, 01 oct. 2020, 10:42
Fostul vicepreşedinte ASF Daniel Tudor şi fosta sa soţie, achitaţi definitiv

CAB a respins apelul DNA şi a menţinut decizia de achitare dată de Tribunalul Bucureşti în iunie 2018.

Tot atunci, Tribunalul a ridicat şi sechestrul asupra sumelor de bani în lei şi valută, până la concurenţa sumei de 300.000 euro din conturile deschise pe numele lui Daniel George Tudor.

DNA susţinea că, în perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Ovidiu Marian, secretar general al Senatului la acea vreme, a pretins de la acţionarul majoritar al firmei respective (denunţător în cauză), pentru Daniel Tudor, suma de 3.000.000 de euro.

„Ovidiu Marian a susţinut că are influenţă asupra preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi că-l va determina pe acesta să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu. Concret, Daniel Tudor trebuia să depună diligenţele necesare pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri. Din suma de bani iniţial pretinsă, inculpatul Marian a primit efectiv 500.000 euro, din care şi-a însuşit 200.000 de euro”, explicau procurorii.

DNA afirma că restul de 300.000 euro ar fi fost remişi lui Daniel Tudor în trei tranşe de câte 100.000 euro, o primă tranşă, în mod direct, iar următoarele două, în mod indirect, prin intermediul soţiei sale Doina Tudor, care cunoştea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât provenienţa, cât şi scopul pentru care erau remise.

„În urma sumelor remise cu titlu de mită, la 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii”, mai spuneau procurorii.

Te-ar mai putea interesa și
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna trecută o "mare instalaţie", în cadrul a ceea ce Washingtonul descrie......
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Implementarea proiectelor din PNRR și accelerarea mecanismelor de plată și de susținere a beneficiarilor au fost o prioritate ...
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Parcarea de la telescaunul care deservește zona Lacurilor Rila din Bulgaria, o destinație turistică de sezon, va costa ...
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Grupul european Airbus SE a primit comenzi pentru zeci de aeronave de la două companii aeriene chineze în timp ce Boeing ...