Fostul vicepreşedinte ASF Daniel Tudor şi senatoarea Doina Tudor, trimişi în judecată în cazul mitei primite de la Carabulea

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe senatoarea Doina Tudor, pentru complicitate la luare de mită, în dosarul privind favorizarea firmei de asigurări Astra, anunţă Agerpres.
Economica.net - mar, 12 apr. 2016, 15:42
Fostul vicepreşedinte ASF Daniel Tudor şi senatoarea Doina Tudor, trimişi în judecată în cazul mitei primite de la Carabulea

În dosar au mai fost deferiţi Justiţiei fostul ei soţ, Daniel George Tudor, preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la data faptei, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, şi, sub control judiciar, Ovidiu Marian, secretar general al Senatului la data comiterii faptei, pentru trafic de influenţă.

Senatoarea Doina Tudor şi fostul ei soţ, Daniel George Tudor, nu au recunoscut acuzaţiile care le-au fost aduse, în timp ce fostul secretar general al Senatului Ovidiu Marian a avut o atitudine cooperantă pe parcursul anchetei, potrivit informaţiilor din rechizitoriul prin care procurorii DNA i-au trimis în judecată pe cei trei.

Referitor la primii doi inculpaţi, procurorii au apreciat că au avut o atitudine nesinceră şi au negat învinuirile care le-au fost aduse, ‘prezentând o situaţie de fapt aflată în contradicţie evidentă cu ansamblul probatoriului administrat’.

În ceea ce-l priveşte pe Ovidiu Marian, în rechizitoriu se precizează că ‘a avut o atitudine sinceră, cooperantă, a recunoscut învinuirea care i s-a adus şi a colaborat cu organele de urmărire penală, facilitând identificarea şi tragerea la răspundere penală a inculpaţilor Tudor Daniel George şi Tudor Doina Anca’.

Procurorii DNA au trimis-o în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe senatoarea Doina Tudor, pentru complicitate la luare de mită, în dosarul privind favorizarea unei firme de asigurări.

Potrivit unui comunicat al DNA de marţi, în perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Ovidiu Marian a pretins de la acţionarul majoritar al firmei respective (denunţător în cauză), pentru Daniel Tudor, suma de 3 milioane de euro.

‘Ovidiu Marian a susţinut că are influenţă asupra preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi că-l va determina pe acesta să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu. Concret, Daniel Tudor trebuia să depună diligenţele necesare pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri. Din suma de bani iniţial pretinsă, inculpatul Marian a primit efectiv 500.000 euro, din care şi-a însuşit 200.000 de euro’, susţin procurorii.

DNA precizează că restul de 300.000 euro au fost remişi lui Daniel Tudor în trei tranşe de câte 100.000 euro, o primă tranşă, în mod direct, iar următoarele două, în mod indirect, prin intermediul soţiei sale Doina Tudor, care cunoştea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât provenienţa, cât şi scopul pentru care erau remise.

‘În urma sumelor remise cu titlu de mită, la 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii’, se mai spune în comunicatul citat.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de bani, în lei şi valută, prezente şi viitoare, din conturile deschise pe numele lui Daniel Tudor, până la concurenţa sumei de 300.000 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea economică a României, subliniind că acest lucru depinde de accelerarea......
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, ...