FOTO – VIDEO Trenuri regionale PESA pentru România, în teste la Făurei

Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), Mihai Barbu, împreună cu experți ai PESA Bydgoszcz SA, a participat vineri, 10 octombrie 2025, la testul în tracțiune multiplă a ramei electrice PESA EMU 655-5, organizat în incinta Centrul de Testări Feroviare Făurei, etapă obligatorie pentru certificarea operării în unitate multiplă, care să permită exploatarea acestui tren, pe rețeaua feroviară din România.
Ion Dobreanu - vin, 10 oct. 2025, 17:56
FOTO - VIDEO Trenuri regionale PESA pentru România, în teste la Făurei

 

Aceste unități electrice fac parte din lotul celor 62 trenuri destinate traficului regional și suburban, achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), prin Fondul pentru Modernizare, precizează cei de la ARF.

tren

Ei prezintă câteva imagini și o filmare cu rama electrică regională PESA, în tracțiune multiplă – trei unități electrice, realizate azi, la Centrul de Testări Feroviare Făurei.

Valoarea totală a proiectului este structurată astfel:
– 2.326.921.993,03 lei (echivalentul a 470.246.750 de euro) – finanțare prin Fondul pentru Modernizare;
– 450.447.684,02 lei (echivalentul a 91.030.795,23 de euro) – contribuție a Beneficiarului, din care 438.189.126,02 lei reprezintă TVA.

Această investiție se înscrie în direcția consolidării infrastructurii de mobilitate durabilă și contribuie la obiectivul strategic al României de creștere a calității serviciilor publice de transport feroviar, prin introducerea unor trenuri moderne, eficiente și prietenoase cu mediul.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Un lanț de magazine cunoscut din România se închide acum și vine cu reduceri mari ca să scape de marfă – Business Magazin
Un lanț de magazine cunoscut din România se închide acum și vine cu reduceri mari ca să scape de marfă – Business ...
Lanțul de magazine cu articole pentru casă English Home ar urma să îşi închidă toate magazinele din România, potrivit informaţiilor obţinute din piaţă de publicația Business Magazin....
UE condamnă ferm sancțiunile impuse de SUA împotriva mai multor personalități europene
UE condamnă ferm sancțiunile impuse de SUA împotriva mai multor personalități europene
Uniunea Europeană a condamnat miercuri în termeni fermi sancţiunile impuse recent de SUA împotriva a cinci personalităţi ...
Parlamentul algerian a adoptat o lege prin care condamnă ocupația franceză și cere Parisului să prezinte scuze pentru ce s-a întâmplat în această perioadă istorică
Parlamentul algerian a adoptat o lege prin care condamnă ocupația franceză și cere Parisului să prezinte scuze pentru ...
Parlamentul algerian a adoptat miercuri în unanimitate o lege care criminalizează colonizarea franceză (1830-1962) şi ...
Semnal de alarmă pe piața laptelui. Procesatorii au cumpărat mai puțin lapte de la fermele românești. Printre puținele excepții sunt Simultan și Monor, procesatori autohtoni
Semnal de alarmă pe piața laptelui. Procesatorii au cumpărat mai puțin lapte de la fermele românești. Printre puținele ...
Cantitatea totală de lapte cumpărată de prim-cumpărători de la fermele din România a scăzut anul acesta cu 5% față ...