FP ar putea acorda un dividend de 0,0408 lei/acţiune, peste cel distribuit în anul precedent

Fondul Proprietatea (FP) ar putea acorda un dividend brut de 0,0408 lei/acţiune din profitul de anul trecut, cu 5,9% peste cel distribuit anul trecut, în valoare cumulată de 562,15 milioane lei.
Economica.net - J, 14 feb. 2013, 08:11
FP ar putea acorda un dividend de 0,0408 lei/acţiune, peste cel distribuit în anul precedent

Fondul a obţinut anul trecut un profit net de 567 milioane lei, în creştere cu 4,2% faţă de rezultatul obţinut în anul precedent, de 543,82 milioane lei.

Potrivit propunerii administratorului Fondului, distribuirea dividendelor ar putea începe în iunie 2013.

Veniturile au cumulat anul trecut 871,8 milioane lei, în creştere cu 41%, în timp ce cheltuielile au urcat de 4,2 ori, la 304,8 milioane lei.

Veniturile din imobilizări financiare, care reprezintă veniturile din dividende de la societăţile din portofoliul Fondului, au crescut cu 19,2%, la 619 milioane lei, pe fondul dividendelor mai mari distribuite de societăţile din portofoliu, în principal OMV Petrom (353,1 milioane lei), Romgaz (140,6 milioane lei) și (Transgaz 52,5 milioane lei).

O pondere importantă în structura veniturilor a fost ocupată şi de veniturile din investiţiile financiare cedate, care au urcat la 208,1 milioane lei, de la 13,4 milioane lei în 2011, generând cheltuieli de 195,1 milioane , faţă de 4,6 milioane lei în 2011.Câştigul net, înainte de impozitare, în cursul anului 2012 a fost de 13 milioane lei, în timp ce în anul 2011 a fost de 8,8 milioane lei.

Sumele provin în principal din încasările din vânzarea integrală a participaţiei deţinute în Azomureş (129,9 milioane Lei), dar şi din vânzarea parţială din deţinerile în Erste Group Bank AG şi Raiffeisen Bank International AG.

Comisionul datorat CNVM de 0,1% pe an, calculat pe baza valorii activului net al Fondului, a fost de 14,1 milioane lei pentru anul 2012, în scădere de la 15,6 milioane lei în 2011.

Fondul avea la finalul anului un activ net de 14,97 miliarde lei, în creştere cu 3,6% faţă de luna decembrie 2011.

Activul net a crescut uşor şi în luna ianuarie, cu 1,2%, la 15,15 miliarde lei, potrivit unui raport transmis joi de Fond. De asemenea, în prima lună din acest an FP a înregistrat pierderi de 1,37 milioane lei.

La finalul lunii ianuarie, Fondul avea investiţii în titluri de stat de 536,84 milioane lei, în creştere de la 454,73 milioane lei în decembrie, iar sumele din depozitele bancare au scăzut de la 317,3 milioane lei la 236,82 milioane lei.

Acţiunile deţinute la companii din România reprezintă 98,9% din activul net, diferenţa de 1,1% fiind reprezentată de participaţii la societăţi listate în Austria.

În funcţie de sectoare, „petrol & gaze” avea cea mai mare pondere în luna ianuarie, de 42,27% (de la 41,88% în decembrie), segmentul „utilităţi electricitate: producţie” acoperă 23,28% ( de la 23,56% în decembrie), iar „utilităţi electricitate & gaz: transport, distribuţie, furnizare” are o pondere de 21,04 ( de la 21,33% în decembrie). Participaţiile la bănci reprezintă 3,09% (de la 2,92%).

Participaţia la OMV Petrom (SNP) avea, la finelul lunii ianuarie, cea mai mare pondere în activ, de 33,01%, fiind urmată de pachetul la Hidroelectrica, cu 13,2% din total.

FP este o societate de investiţii de tip închis creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

Potrivit celor mai recente raportări, fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, deţine puţin peste 16% din acţiuni. Al doilea acţionar instituţional al FP este compania de administrare a investiţiilor City of London, care deţine 9,69% din acţiunile Fondului.

Te-ar mai putea interesa și
În ce condiții pot fi instalate sistemele fotovoltaice de balcon în România. Ce spune ANRE
În ce condiții pot fi instalate sistemele fotovoltaice de balcon în România. Ce spune ANRE
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată, într-o informare trimisă la solicitarea noastră, că instalarea sistemelor fotovoltaice de balcon cu o putere de sub......
George Simion: Punem pe masa ministrului de Finanţe, a tuturor partidelor şi în atenţia opiniei publice o variantă de buget alternativ
George Simion: Punem pe masa ministrului de Finanţe, a tuturor partidelor şi în atenţia opiniei publice o variantă de ...
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat miercuri că partidul său are un buget alternativ, care ar asigura un deficit ...
RENAR a reconfirmat ca organismul național de avreditare al României
RENAR a reconfirmat ca organismul național de avreditare al României
RENAR a fost reconfirmat ca organism naţional de acreditare al României, în urma evaluării realizate în 2025 de Consiliul ...
Marea Britanie își va suplimenta stocul de rachete pentru bazele sale din Orientul Mijlociu
Marea Britanie își va suplimenta stocul de rachete pentru bazele sale din Orientul Mijlociu
Regatul Unit va cumpăra rachete suplimentare pentru forţele sale militare din Orientul Mijlociu în cadrul eforturilor ...