FPTR lansează „Litoralul pentru toţi”, cu oferte de la 150 de lei pentru o săptămână la mare în septembrie

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează programul "Litoralul pentru toţi", prin care turiştii beneficiază de oferte între 150 şi 600 de lei pentru o săptămână la mare, în perioada 2-30 septembrie, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 28 aug. 2018, 13:49
FPTR lansează

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează programul „Litoralul pentru toţi”, prin care turiştii beneficiază de oferte între 150 şi 600 de lei pentru o săptămână la mare, în perioada 2-30 septembrie, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

„Acest program social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la sfârşitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie şi august. Tarifele practicate în programul special „Litoralul pentru toţi” sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon”, spun reprezentanţii federaţiei.

„Litoralul pentru toţi” este singurul program social din Romania susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone, şi a fost lansat în urmă cu 16 ani.

„Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife ale ediţiei de primăvară 2017, nemodificate în ultimii 6 ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Începând cu această ediţie, biletele pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii industriei au amintit că, anul acesta, turismul din Romania şi în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forţei de muncă fără precedent, multe unităţi de cazare refuzând rezervări în luna septembrie din cauza lipsei de personal.

„Cu toate acestea, până în prezent s-au înscris în program 54 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie un număr de 3.000 de locuri în fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor sau direct de către hotel, tariful fiind acelaşi, în funcţie de unitatea de cazare. Astfel, aproximativ 12.000 de locuri sunt pregătite pentru turiştii care doresc să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse”, se menţionează în comunicat.

Membrii FPTR au o cifră de afaceri cumulată de peste cinci miliarde de euro şi reprezintă angajatorii a peste 33.000 de salariaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este vorba despre digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor......
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, ...
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...