Franţa a pierdut ratingul „AAA” şi de la Fitch, după Standard & Poor’s şi Moody’s anul trecut

Franţa a pierdut ratingul de top din partea agenţiei de evaluare Fitch, care a retrogradat cu o treaptă calificativul ţării, la "AA+", din cauza situaţiei economice dificile şi creşterii datoriei de stat.
Economica.net - D, 14 iul. 2013, 10:12
Franţa a pierdut ratingul

Perspectiva atribuită ratingului Franţei este „stabilă”.

Fitch era singura dintre cele trei mari agenţii de rating care mai atribuia Franţei ratingul de top „AAA”.

Agenţia a avertizat, într-un comunicat, asupra riscurilor legate de deficitul bugetar al Franţei, pe fondul perspectivei incerte a creşterii economice şi crizei din zona euro, chiar şi în condiţiile în care angajamentul guvernului pentru consolidarea fiscală ar rămâne valabil.

Economia Franţei nu a mai înregistrat o creştere semnificativă de trei ani, iar şomajul este la cel mai ridicat nivel din 1999. Fondul Monetar Internaţional anticipează că economia Franţei se va contracta în acest an cu 0,2%, notează Bloomberg.

Standard & Poor’s a coborât ratingul Franţei de la „AAA” la „AA+” în luna ianuarie a anului trecut. Moody’s a retrogradat Franţa de la „Aaa” la „Aa1” în noiembrie.

Pieţele nu au avut reacţii sesizabile la aceste decizii, investitorii preferând să se bazeze în mai mare măsură pe propriile analize şi mai puţin pe sfaturile agenţiilor de rating.

Potrivit datelor Bank of America Merrill Lynch, obligaţiunile guvernamentale franceze s-au apreciat pe piaţa secundară cu 9,6% de la retrogradarea operată de S&P, respectiv cu 0,3% după decizia Moody’s.

Randamentul obligaţiunilor de stat franceze cu maturitatea la 10 ani a închis vineri la 2,19%, faţă de 2,53% în iunie, respectiv 1,65% în mai. Titlurile similare germane afişau vineri un randament de 1,56%.

Preşedintele Francois Hollande, care conduce un guvern socialist, încearcă să revigoreze creşterea economică şi să reducă şomajul după un deceniu de scădere a prezenţei franceze pe pieţele de export, pe fondul ascensiunii Chinei şi Germaniei.

Comisia Europeană a cerut Franţei în luna mai să restructureze sistemul public de pensii şi codul muncii, iar FMI consideră că taxele au ajuns la un nivel maxim, astfel încât nu mai pot fi crescute pentru a acoperi deficitul.

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...