Franţa ar prefera să obţină preşedinţia Comisiei Europene decât pe cea a Băncii Centrale Europene (Reuters)

Franţa va face mai degrabă presiuni pentru obţinerea preşedinţiei Comisiei Europene decât pentru cea a Băncii Centrale Europene (BCE) când principalele funcţii de la Uniunea Europeană se vor negocia în acest an, au declarat, pentru Reuters, surse din blocul comunitar.
Economica.net - lun, 25 mart. 2019, 18:19
Franţa ar prefera să obţină preşedinţia Comisiei Europene decât pe cea a Băncii Centrale Europene (Reuters)

Preşedintele BCE, Mario Draghi, va demisiona la sfârşitul lunii octombrie.

Parisul este dornic să-şi asigure una dintre cele mai puternice funcţii din UE, fiind preferată preşedinţia Comisiei Europene, deoarece are un rol mai important în configurarea legislaţiei, într-un moment critic pentru proiectul european, în timp ce responsabilităţile de politică monetară ale BCE nu sunt atât de extinse. După alegerile pentru Parlamentul European din mai, va fi numit un nou preşedinte al Comisiei Europene pentru un mandat de cinci ani, care-i va succeda luxemburghezului Jean-Claude Juncker.

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a declarat săptămâna trecută în Senat că Franţa va lupta „să-şi apere interesele” după ce vor începe negocierile pentru principalele funcţii de la UE şi a menţionat necesitatea ca Europa să găsească un lider capabil să întărească suveranitatea regională, pe fondul tensiunilor dintre China şi SUA.

„Există candidaţi francezi excelenţi pentru BCE. Dar, dacă vrei să ai o influenţă asupra viitorului Europei, este mai importantă Comisia Europeană”, a declarat o sursă guvernamentală franceză.

Încă nu a fost luată o decizie oficială privind funcţia la care va aspira Franţa. Preşedintele Emmanuel Macron va fi în final responsabil să adopte o decizie.

Reprezentanţii Palatului Elysee au refuzat să comenteze informaţiile.

În funcţie de partidul care câştigă cele mai multe voturi la alegerile pentru Parlamentul European din mai se va stabili cine obţine preşedinţia Comisiei Europene. Negocierile între guvernele UE vor începe după alegeri.

Alegerea noului preşedinte al Executivului comunitar ar putea duce la un conflict semnificativ între liderii naţionali şi Parlamentul European, care vrea să nominalizeze unul din candidaţii de vârf din alegeri, cum ar fi germanul Manfred Weber (centru dreapta) sau olandezul Frans Timmermans (centru stânga).

Şi guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, Francois Villeroy de Galhau, a fost menţionat ca un potenţial candidat la funcţia de preşedinte al BCE, alături de Benoit Coeure, în prezent membru al Consiliului guvernatorilor BCE.

Dacă Franţa nu caută să obţină prima poziţie la BCE, s-ar putea deschide calea ca un nord-european să obţină funcţia, printre favoriţi fiind fostul guvernator al Băncii Centrale a Finlandei, Erkki Liikanen, şi şeful Bundesbank, Jens Weidmann.

„Conducerea Comisiei Europene este cea mai importantă, deoarece este cea mai politică. BCE a făcut deja ceea ce putea face”, au precizat sursele.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...