Franţa: Economia a stagnat în primul trimestru

Economia franceză, a doua mare economie a zonei euro, a stagnat în primele trei luni ale acestui an în condiţiile în care majorarea taxelor i-a afectat pe consumatori, iar companiile şi-au redus investiţiile, semn că revenirea economică din zona euro rămâne una vulnerabilă, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 15 mai 2014, 07:23
Franţa: Economia a stagnat în primul trimestru

Potrivit datelor preliminare publicate joi de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice din Franţa (Insee), Produsul Intern Brut al Franţei a înregistrat o creştere zero în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, sub estimările analiştilor care mizau pe un avans de 0,1%.

Motorul tradiţional al economiei franceze, consumul gospodăriilor, a înregistrat o scădere de 0,5% în primele trei luni după un avans de 0,2% în ultimele trei luni ale anului trecut. De asemenea, investiţiile companiilor franceze au scăzut şi ele cu 0,5% în primul trimestru, după o creştere de 0,8% în ultimul trimestru din 2013, o nouă veste proastă pentru Guvernul de la Paris care miza pe o accelerare.

‘Ceea ce este îngrijorător, dincolo de primul trimestru, este că nivelul creşterii este unul slab. Nu există o accelerare. Nu avem relansarea pe care o înregistrează alte ţări’, a declarat economistul BNP Paribas, Dominique Barbet.

Franţa este prima ţară din zona euro care a dat publicităţii cifrele privind evoluţia PIB în primul trimestru, urmând ca Oficiul european de Statistică (Eurostat) să dea publicităţii o estimare preliminară privind evoluţia PIB în zona euro şi UE joi, în jurul orei 12,00. Având în vedere că Franţa este responsabilă pentru peste 20% din economia zonei euro, datele sale statistice sunt considerate ca un barometru al stării de sănătate al blocului comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...