Franţa şi Germania vor ca UE să sancţioneze companiile petroliere ruseşti. Lukoil, prezentă în România, e e pe listă

Franţa şi Germania îndeamnă Uniunea Europeană să vizeze marile companii petroliere ruseşti, în cadrul următorului pachet de sancţiuni analizat de blocul comunitar, informează Bloomberg, citată de Agerpres.
Mihai Nicuţ - mar, 09 sept. 2025, 15:15
Franţa şi Germania vor ca UE să sancţioneze companiile petroliere ruseşti. Lukoil, prezentă în România, e e pe listă

„Măsuri suplimentare ar trebui analizate, în special cu privire la marile companii petroliere precum Lukoil sau Litasco, pentru a pune presiune maximă asupra capacităţii Moscovei de a-şi exporta petrolul”, se arată într-un document susţinut de primele două mari economii europene.

În prezent, blocul comunitar discută conţinutul celui de al 19-lea pachet de sancţiuni, care potrivit unor informaţii dezvăluite anterior de Bloomberg, ar include măsuri care vizează băncile ruseşti şi comerţul cu energie al Rusiei.

Orice sancţiuni UE ar avea nevoie de sprijinul tuturor statelor membre, şi mai multe ţări, inclusiv Ungaria, au blocat în trecut încercările care vizau companiile energetice ruseşti.

Potrivit Bloomberg, în cadrul celui de al 19-lea pachet, blocul comunitar vrea să extindă sancţiunile care vizează flota din umbră de petroliere a Rusiei, care este utilizată la transportul petrolului rusesc, precum şi să lovească traderii şi alţi actori din terţe ţări care facilitează comerţul cu petrol rusesc.

De asemenea, UE speră să îşi coordoneze o parte din noile sancţiuni, precum şi punerea lor în aplicare, cu SUA. O delegaţie de oficiali europeni se va deplasa săptămâna aceasta la Washington pentru a discuta cu omologii americani posibile acţiuni în comun.

Pe lângă noi sancţiuni pentru cumpărătorii de petrol rusesc, autorităţile de la Washington au analizat şi ele posibile sancţiuni pentru flota din umbră de petroliere folosită de Moscova precum şi împotriva firmelor energetice Rosneft PJSC şi Lukoil PJSC.

De asemenea, Berlinul şi Parisul vor ca UE să îşi înăsprească restricţiile cu privire la schemele financiare şi logistice utilizate de Rusia pentru a ocoli sancţiunile blocului comunitar. În plus, pe măsură ce economia rusească dă semne că începe să fie supusă la presiuni, mai multe capitale europene au îndemnat, de asemenea, blocul comunitar să înăsprească sancţiunile pentru sectoarele economice şi firmele din Rusia care sunt utilizate pentru a aproviziona industria militară.

Uniunea Europeană este aşteptată să propună, în mod oficial, un nou pachet de sancţiuni în zilele următoare.

Lukoil este prezentă în România

Lukoil și divizia sa de tradin Litasco sunt prezente și pe piața din România. Lukoil controlează rafinăria Petrotel Ploiești. Rafinăria, care are o capacitate de circa 2,4 milioane de tone pe an, este ultima dintre cele trei de la noi din țară, în termeni de capacitate. Lukoil România mai controlează și un lanț de peste 300 de benzinării la noi în țară

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...