Franţa şi Italia trebuie să menţină un control strict al cheltuielilor publice – recomandări UE

Comisia Europeană a solicitat Franţei şi Italiei să-şi menţină angajamentele de reducere a cheltuielilor publice în timp ce îşi reformează economiile, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 03 iun. 2014, 07:46
Franţa şi Italia trebuie să menţină un control strict al cheltuielilor publice - recomandări UE

În recomandările sale anuale de politică economică a statelor membre, Comisia Europeană a încercat să găsească un echilibru între solicitările de reducere a cheltuielilor bugetare şi stimularea economiei fragile, într-o perioadă în care rata şomajului este la un nivel record.

Echilibrul este important, deoarece UE trebuie să confirme credibilitatea recentelor reglementări bugetare mai dure şi, în acelaşi timp, trebuie să răspundă avansului partidelor extremiste, observat la alegerile pentru Parlamentul European.

Franţa, a cărei economie a crescut extrem de lent în ultimii doi ani, este un exemplu al dificultăţilor cu care se confruntă multe guverne, care implementează reforme structurale nepopulare în privinţa pieţei muncii şi a sistemului de pensii şi menţin un control strict al cheltuielilor publice.

Pentru prima dată în istoria Franţei, la alegerile europarlamentare, un partid de extremă dreapta, Frontul Naţional, a câştigat alegerile la nivel naţional, cu 25% din voturi. Partidul Socialist al preşedintelui Francois Hollande a obţinut doar locul trei, după Partidul Conservator. Rezultatele slabe, care afectează adoptarea unor reforme nepopulare, are de asemenea implicaţii negative pentru ratingul de credit al Franţei, a avertizat agenţia de evaluare financiară Moody’s. Preşedintele Francois Hollande a promis în timpul campaniei electorale că va adopta măsuri pentru scăderea şomajului, care atingea 10,2% la sfârşitul lui 2013. Francois Hollande a prezentat, în 14 ianuarie, detaliile ‘Pactului de responsabilitate’, promiţând o scădere a taxelor percepute companiilor în schimbul creării de noi locuri de muncă, în paralel cu noi reduceri de cheltuieli bugetare. Concret, el a propus reduceri progresive de taxe prin care societăţile private vor realiza economii de circa 30 de miliarde de euro până în anul 2017.

Dar taxele mai scăzute înseamnă venituri mai scăzute, într-o perioadă în care Parisul trebuie să-şi reducă deficitul bugetar sub 3% din PIB până la sfârşitul lui 2015. Deja Franţa a obţinut o prelungire cu doi ani a termenului pentru reducerea deficitului şi este greu de crezut că va mai fi extins termenul limită.

Comisia Europeană a apreciat că Franţa încă mai are timp să adopte măsuri pentru a-şi îndeplini obiectivul de reducere a deficitului, dar a cerut mai multe detalii privind modul în care va fi acesta diminuat până în 2015.

Italia pare să fie într-o poziţie mai solidă decât Franţa în privinţa implementării reformelor, deoarece partidului premierului Matteo Renzi a câştigat alegerile europarlamentare. Acest eveniment, combinat cu aşteptările pieţei referitoare la deciziile BCE de săptămâna acesta, a dus la scăderea costurilor de împrumut pentru Italia la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani.

Totuşi, Comisia Europeană a cerut Italiei ‘să întărească măsurile bugetare din acest an, mai ales pentru reducerea datoriei’.

Recent, Renzi şi-a reafirmat opoziţia faţă de o politică europeană axată exclusiv pe austeritate, subliniind, totodată, că Italia înţelege să-şi respecte obligaţiile în materie de deficit şi de datorie publică.

‘O Europă clădită pe rigoare şi ghidată de o viziune îngustă nu are viitor’, a explicat oficialul italian.

Datoria Italiei este a doua cea mai ridicată din Europa, de 135% din PIB, afectând încrederea investitorilor.

Te-ar mai putea interesa și
CFR a desemnat câștigătorul contractului pentru consultanța și supervizarea lucrărilor de reabilitare de pe tronsonul Craiova – Filiași
CFR a desemnat câștigătorul contractului pentru consultanța și supervizarea lucrărilor de reabilitare de pe tronsonul ...
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a finalizat evaluarea ofertelor pentru contractul de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor de reabilitare a tronsonului......
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar numărul cazurilor de urgență extremă este redus
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar ...
În prezent sunt 14.000 de cetăţeni români în Emiratele Arabe Unite, dar există un număr minim de cazuri de urgenţă ...
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare cu 48% mai mică față de maxmul din octombrie 2025
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare ...
Bitcoin a încheiat luna februarie în scădere cu 15%, înregistrând cinci luni consecutive de pierderi și o scădere ...
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat luni iPhone 17e, cel mai accesibil model al său de smartphone cu o capacitate de stocare de 256 gigabiţi ...