Franţa suferă – Recolta de grâu din „Hexagon” ar urma să scadă cu 7,6% în acest an, din cauza caniculei

Recolta de grâu moale a Franţei este aşteptată să scadă până la 30,80 milioane de tone în acest an, ceea ce înseamnă un declin de 7,6% faţă de 2025, în contextul în care seceta a afectat randamentele celui mai mare producător de cereale din Uniunea Europeană, a anunţat luni firma de consultanţă Argus Media, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 20 iul. 2026, 12:36
Franţa suferă - Recolta de grâu din

Începând din luna mai, Franţa este afectată de valuri de căldură extremă, care se adaugă unei primăveri secetoase, după ploile în exces care în iarnă au căzut în jumătatea vestică a ţării, scrie Agerpres.

Analiştii de la Argus Media prognozează că în acest an randamentul culturilor de grâu în Franţa va fi unul de 6,67 tone la hectar, cu 6,5% sub media din ultimii 10 ani, care exclude cele mai mari şi cele mai mici valori din această perioadă. Pe de altă parte, vremea uscată şi extrem de caldă a accelerat maturitatea culturilor şi a susţinut calitatea acestora, astfel că nivelurile de proteine, greutatea mare şi umiditatea scăzută ar urma să ajute grâul francez să îndeplinească cerinţele de export, a precizat Argus.

Estimarea firmei de consultanţă s-a bazat pe un studiu de teren efectuat între 13 şi 17 iulie, care a acoperit peste 90% din suprafaţa cultivată cu grâu moale a Franţei.

Conform prognozelor oficiale, publicate săptămâna trecută de Ministerul francez al Agriculturii, producţia de grâu din acest an ar urma să se situeze la 32 de milioane de tone, fiind cu 4% mai mică decât cea de anul trecut. Oficiul de statistică din cadrul Ministerului, Agreste, se aşteaptă la un randament mediu de 6,93 tone de grâu pe hectar, în scădere de la 7,42 tone pe hectar în 2025.

Franţa este cel mai mare producător de grâu din Uniunea Europeană şi unul dintre cei mai mari exportatori de grâu din lume, ceea ce face ca recolta sa să fie un punct de referinţă pentru pieţele globale de cereale.

În ultimele sale prognoze lunare, Consiliul Internaţional al Cerealelor (IGC) a lăsat neschimbată estimarea privind recolta globală de grâu din 2026/27, dar şi-a revizuit previziunile pentru producţia globală de porumb cu 4 milioane de tone, până la 1,306 miliarde de tone. „Perspectivele pentru recolta de porumb din 2026/27 au fost afectate negativ de valuri de căldură succesive în anumite părţi ale Europei”, a declarat IGC. Acest organism şi-a redus prognozele privind recolta de porumb a Franţei la nouă milioane de tone, faţă de o estimare anterioară de 12 milioane de tone.

Asociaţia europeană pentru comerţul cu cereale, Coceral, şi-a revizuit şi ea estimările privind recolta de porumb a UE, invocând pagubele provocate de vremea în Franţa şi Ungaria.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...