Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat clădirea de birouri U Center, cu circa 90 de milioane de euro

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat clădirea de birouri U Center de la Forte Partners, într-o tranzacție estimată la circa 90 de milioane de euro. Frații Pavăl au mai cumpărat în 2018 clădirile din proiectul The Bridge, dezvoltate tot de Forte, iar cele două companii analizează în prezent posibilitatea încheierii unui parteneriat pe termen lung.
Andrada Ghira - mar, 01 nov. 2022, 11:22
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat clădirea de birouri U Center, cu circa 90 de milioane de euro

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat clădirea de birouri U Center din București, dezvoltată de Forte Partners. Deținerile imobiliare ale fraților Pavăl se apropie de pragul de 500 de milioane de euro. 

Tranzacția a fost estimată de Ziarul Financiar și Profit.ro la circa 90 de milioane de euro.

Clădirea de birouri este 100% închiriată către companii precum Booking Holdings, Endava, Lensa, Up România, BT, Neuroaxis, DCS plus. Prima fază a proiectului office U Center, cu o suprafață totală închiriabilă de aproape 33.000 de mp.

„Achiziția proiectului U Center ne va ajuta să ne consolidăm poziția pe segmentul office și va contribui la transformarea zonei Tineretului, punând bazele unui nou hub de birouri reprezentativ pentru București. Ne bucurăm să încheiem, după patru ani, o nouă tranzacție cu Forte Partners și să ne extindem portofoliul cu încă un proiect dezvoltat cu grijă pentru angajați, mediu si comunitate”, a declarat Karina Pavăl, vicepreședinte al Pavăl Holding.

Pavăl Holding a cumpărat clădiri de birouri în București și Cluj-Napoca și are un parteneriat pe segmentul logistic cu omul de afaceri Ionuț Dumitrescu.

Proprietarii Dedeman au plătit 200 de milioane de euro pentru cele trei clădiri din proiectul The Bridge din București, 120 de milioane de euro pentru complexul The Office din Cluj-Napoca și 50 de milioane de euro pentru Dacia One construit de belgienii de la Atenor. 

În urma colaborării foarte bune din ultimii ani, Pavăl Holding și Forte Partners analizează în prezent posibilitatea încheierii unui parteneriat pe termen lung.

Forte Partners, companie fondată în 2014 și deținută de Geo Mărgescu și frații Johny și Jihad Jabra, este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de pe piață. Forte Partners a dezvoltat până în prezent un portofoliu de proiecte în valoare de peste 450 de milioane de euro, atât în sectorul de birouri, cât și în cel rezidențial.

Te-ar mai putea interesa și
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de business axată pe reducerea costurilor de exploatare prin instalarea......
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România ...
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat ...
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, ...