Fraţii Victor şi Ioan Becali contestă pedepsele în dosarul transferurilor

Impresarii Ioan şi Victor Becali au depus contestaţii în anulare la Curtea de Apel Bucureşti la decizia prin care au fost condamnaţi la 6 ani şi 4 luni şi, respectiv, 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor.
Economica.net - lun, 17 mart. 2014, 11:20
Fraţii Victor şi Ioan Becali contestă pedepsele în dosarul transferurilor

Impresarii Ioan şi Victor Becali au depus contestaţii în anulare la Curtea de Apel Bucureşti la decizia prin care au fost condamnaţi la 6 ani şi 4 luni şi, respectiv, 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor.

CAB a stabilit termen 11 aprilie pentru judecarea celor două contestaţii ale fraţilor Becali.

De asemenea, managerul general al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Mihai Stoica, şi fostul preşedinte dinamovist Cristian Borcea au depus contestaţie în anulare, la Curtea de Apel Bucureşti, la decizia prin care au fost condamnaţi la 3 ani şi 6 luni de închisoare şi, respectiv, 6 ani şi 4 luni, în dosarul transferurilor.

Pentru contestaţia lui Mihai Stoica, a fost stabilit un termen de judecare pentru 21 martie, în timp ce pentru acţiunea lui Borcea s-a dat termen pe 28 martie.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis pe 4 martie condamnarea la închisoare cu executare a celor opt inculpaţi din dosarul transferurilor din fotbal.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...