Funcționarii francezi au ieșit în stradă pentru a denunța înghețarea salariilor lor

Mii de funcționari manifestau joi în Franța pentru a denunța înghețarea salariilor lor, pentru a cere deschiderea imediată de negocieri salariale și pentru a protesta față de ceea ce ei consideră a fi o politică de austeritate, informează agenția Reuters.
Economica.net - J, 15 mai 2014, 15:30
Funcționarii francezi au ieșit în stradă pentru a denunța înghețarea salariilor lor

Într-un demers de o rară unitate, șapte federații sindicale (CFDT, CGT, CFTC, FSU, Solidaires, Unsa, FA-FP), împreună cu confederația Force Ouvriere, defilau în circa 110 orașe.

Potrivit agenției, se așteaptă perturbări ale activității în școli, creșe și, într-o mai mică măsură, în transporturi. Apelul la mobilizare vizează peste cinci milioane de angajați din sectorul public.

Ministrul funcției publice, dna Marylise Lebranchu, a exclus orice măsură salarială în lipsa unei creșteri economice. ”Nu putem face nici un gest până când nu va redemara creșterea economică în țara noastră”, a declarat dna Lebranchu la France Info.

Creșterea economică în Franța a fost nulă în primul trimestru, potrivit institutului de statistică Insee, diminuând speranțele de schimbare ale guvernului, care continuă să mizeze pe o creștere economică de 1 % în 2014.

Principala revendicare a sindicatelor este revalorizarea imediată a indicelui salarial, a cărui înghețare a fost confirmată până în 2017 de către premierul Manuel Valls în cadrul planului său de realizare a unor economii de 50 miliarde de euro.

Ultima creștere generală a indicelui salarial, de 0,5%, a avut loc în 2010, ceea ce a provocat o deteriorare a puterii de cumpărare din cauza inflației, și funcționarii își exprimă nemulțumirea considerându-se ostaticii crizei.

În cursul dimineții, aproape 2.000 de funcționari au manifestat la Strasbourg, alți circa 2.500 la Nantes, iar la Lyon aproximativ 5.000.

La Paris, convoiul de manifestanți ar urma să pornească după-amiază din Piața Denfert-Rochereau pentru a ajunge în Les Invalides, în prezența mai multor lideri sindicali.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...