Funcționarii APIA vor organiza o acțiune de protest mâine de la ora 12:00 la ora 13:00, din cauza nemulțumirilor privind salariile

Funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA, nu vor primi cereri de plată la centrele locale şi judeţene ale agenţiei în data de 4 mai 2023, între orele 12:00 şi 13:00, ca protest cauzat de neuniformizarea salariilor acestora la nivel central, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 03 mai 2023, 21:32
Funcționarii APIA vor organiza o acțiune de protest mâine de la ora 12:00 la ora 13:00, din cauza nemulțumirilor privind salariile

„APIA este una dintre cele mai performante instituţii publice care gestionează fonduri europene, dar singura Agenţie din subordinea MADR care nu are salariile aliniate la nivel central. De la înfiinţare până în prezent, APIA a atras pentru fermierii români peste 2 miliarde de euro anual şi derulează în momentul de faţă peste 100 de măsuri în sprijinul acestora.

În cazul în care grila salarială nu va fi uniformizată, Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA, afiliată la CNS Cartel ALFA, anunţă blocarea activităţii pe termen nelimitat”, se arată într-un comunicat al Cartel ALFA.

Sindicaliştii APIA cer deblocarea proiectului de lege Plx 10/23, constând în uniformizarea salarizării personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, instituţie publică în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Sursa foto: Facebook.com/apia.agricultura

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...