Furtunile și incendiile au făcut ravagii. Daune de peste 300.000 de euro plătite zilnic. Cea mai mare despăgubire pe locuințe sare de 400.000 de euro, peste 200.000 pe CASCO. Președinte UNSAR: Va fi tot mai rău. Gradul de asigurare a locuințelor trebuie să crească!

Într-un scurt interviu oferit Economica, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR), Alexandru Ciuncan, prezintă o situație care ar trebui să dea fiori. Daune uriașe provocate de furtuni și incendii în acest an, în țara cu cel mai mic procent de locuințe asigurate din Europa. Reprezentantul asigurătorilor spune, printre altele, că românii sunt tot mai deschiși la ideea achiziționării unei asigurări de locuință, dar creșterea gradului de asigurare depinde de mai mulți factori, printre care și evoluția situației economice.
Şerban Buşcu - mie, 03 sept. 2025, 12:18
Furtunile și incendiile au făcut ravagii. Daune de peste 300.000 de euro plătite zilnic. Cea mai mare despăgubire pe locuințe sare de 400.000 de euro, peste 200.000 pe CASCO. Președinte UNSAR: Va fi tot mai rău. Gradul de asigurare a locuințelor trebuie să crească!

Peste 25.000 de euro pe zi plătiți de asigurători doar pentru a acoperi daunele provocate de furtuni și inundații și peste 310.000 de euro zilnic achitați pentru acoperirea tuturor tipurilor de daune provocate de calamități și incendii persoanelor fizice sau afacerilor. Este doar o parte din tabloul trist al primelor 3 luni din 2025, prezentat de președintele UNSAR, Alexandru Ciuncan.  În continuare, un scurt interviu pe această temă oferit de reprezentantul asigurătorilor.

 

Economica: La cât au ajuns despăgubirile plătite în 2025 pentru daune provocate de furtuni și alte fenomene naturale extreme (casco+locuințe)? Care a fost cea mai mare sumă platita într-un an din aceste cauze în ultimul deceniu?

 

Alexandru Ciuncan: Companiile de asigurări Membre UNSAR au achitat, în medie, în perioada ianuarie–martie 2025, despăgubiri de aproximativ 25.000 EUR în fiecare zi pentru acoperirea pagubelor cauzate de furtuni și inundații. Aceste daune au afectat atât locuințele, cât și sediile sau bunurile companiilor. În doar trei luni, au fost achitate despăgubiri pentru peste 1.070 de dosare de daună aferente acestor riscuri. Creșterea frecvenței fenomenelor extreme a dus, în lunile următoare, și la deschiderea a aproximativ 6.000 de dosare de daună noi, ceea ce evidențiază o tendință alarmantă în ceea ce privește intensificarea și frecvența din ce în ce mai mare a acestor evenimente.În total, în primul trimestru din 2025, dacă avem în vedere toate tipurile de calamități naturale și incendiile care au afectat atât locuințele, cât și afacerile, despăgubirile plătite ajung la cca. 313.000 EUR în fiecare zi a acestui interval (în medie), în creștere cu 24% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Care a fost cea mai mare sumă plătită în baza unei polițe de locuinț și care pe o poliță CASCO?

 Asigurare de locuință: Cea mai mare despăgubire încasată de un proprietar al unei locuințe care era protejată de o poliță de asigurare facultativă și care a fost afectată de un incendiu a depășit suma de 422.000 EUR.

Asigurare CASCO: Cea mai mare despăgubire  achitată în baza unei asigurări CASCO a fost de cca. 214.000 EUR.

 

Considerați că anul 2025 a fost unul particular din punctul de vedere al pagubelor provocate de furtuni sau credeți că situația va fi tot mai complicată?

Anul acesta nu face decât să reitereze faptul că pagubele provocate de fenomenele meteo extreme sunt mai degrabă într-o zonă de dezvoltare și amplificare. În ultimii ani, România a fost martora unei intensificări a fenomenelor meteorologice extreme. Furtunile, cândva excepții de sezon, au devenit tot mai frecvente și provoacă mai mereu daune importante locuințelor. În mai puțin de cinci ani, impactul financiar al furtunilor asupra locuințelor asigurate a crescut de peste cinci ori. Numărul dosarelor de daună a urcat de la puțin peste 3.000 în 2019 la 7.537 în 2024, un record absolut. Astfel, datele UNSAR arată că în 2024 au fost plătite 56 milioane lei pentru despăgubiri ca urmare a furtunilor, față de 26 milioane lei în 2023 și maximum 13 milioane lei anual în perioada 2019–2022.

În spatele acestor cifre se află familii afectate, acoperișuri și tâmplării deteriorate, dar și bunuri pierdute. Furtunile lovesc rapid și violent, iar costurile de reparație pot fi considerabile.

O realitate care nu poate fi controlată, dar, din fericire, poate fi gestionată într-o anumită măsură. Tocmai de aceea, asigurările facultative pentru locuință, care acoperă riscul de furtună, devin din ce în ce mai importante pentru protecția locuințelor și liniștea familiilor.

Pe regiuni, ce procent din locuințe este asigurat printr-o asigurare completă, facultativă?

Dacă ar fi să realizăm un podium al regiunilor de dezvoltare cu cele mai multe locuințe asigurate, acesta ar arăta astfel:
Regiunea București–Ilfov ocupă în continuare primul loc, cu 29% dintre locuințe asigurate complet, printr-o asigurare facultativă de locuință.Reg. Vest: 20%

Reg. Centru: 18%

Reg. Nord-Vest: 17%

Reg. Sud-Est: 14%

Reg. Nord-Est: 12%

Reg. Sud: 12%

Reg. Sud-Vest: 11%

 

 

Considerați că va crește în următoarea perioadă procentul locuințelor asigurate, având în vedere că avem, încă, printre cele mai ieftine polițe de acest tip din Europa?

 

Este clar că procentul locuințelor asigurate în România trebuie să crească în perioada următoare, pe fondul unei conștientizări tot mai bune a riscurilor care pot afecta locuințele și a beneficiilor oferite de polițele de asigurare. Tot mai mulți români înțeleg importanța unei protecții financiare în fața fenomenelor naturale extreme, a incendiilor sau a altor evenimente neprevăzute, dar este nevoie de timp pentru a trece de la percepție și intenție la acțiune.

Totuși, această evoluție depinde în mod direct de mai mulți factori-cheie: contextul economic general, nivelul de educație financiară al populației, dar și politicile publice menite să încurajeze protecția prin asigurare.

În acest context, UNSAR își asumă un rol activ în creșterea gradului de informare și protecție a românilor, prin campanii de educație și informare, inițiative de colaborare cu autoritățile și parteneriate strategice cu instituții și organizații interesate de a avea societăți mai bine pregătite în fața neprevăzutului.

Spre exemplu, alături de un partener media important, am lansat anul acesta un nou concept – Forumul Locuințelor Asigurate, o emisiune itinerantă, care vizează creșterea gradului de informare cu privire la riscurile care pot afecta locuințele, prezentând aspectele cele mai importante cu privire la asigurările de locuințe. Aceasta s-a derulat cu sprijinul Primăriei Craiova, al Consiliului Județean Galați, al Consiliului Județean Brașov etc.

Totodată, subliniem importanța sprijinului autorităților locale, mai ales în acest context, în ceea ce privește creșterea numărului locuințelor asigurate.

Nu în ultimul rând, recomandăm tuturor proprietarilor să-și asigure bunurile și proprietățile la valoarea lor reală, pentru a beneficia de despăgubiri pe măsura pagubelor suferite.

Obiectivul este clar: o Românie mai rezilientă și mai bine protejată financiar!

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul american GE Vernova a primit o nouă comandă de 42 de turbine pentru un parc eolian mare în România
Gigantul american GE Vernova a primit o nouă comandă de 42 de turbine pentru un parc eolian mare în România
GE Vernova, divizia de regenerabile a giganului american General Electric, a încheiat un acord cu Greenvolt Power – parte a grupului portughez Greenvolt Group – pentru a furniza, instala și......
Carburanții s-au ieftinit din nou, pentru a doua zi la rând. Cât costă benzina și motorina azi, 5 decembrie
Carburanții s-au ieftinit din nou, pentru a doua zi la rând. Cât costă benzina și motorina azi, 5 decembrie
A doua ieftinire consecutivă a carburanților: azi Petrom a ieftinit benzina și motorina după ce ieri scăzuse prețul ...
Top constructori autostrăzi: Makyol, Erbașu și Nurol au avut cele mai mari progrese în octombrie
Top constructori autostrăzi: Makyol, Erbașu și Nurol au avut cele mai mari progrese în octombrie
Cele mai mari progrese la autostrăzi în octombrie au fost înregistrate pe șantiere din zona Transilvaniei, potrivit datelor ...
Noi scumpiri ale telefoanelor în 2026. Cauze și explicații: ”Unii producători vor fi inevitabil obligați să crească prețurile, alții își vor ajusta portofoliul către modele mai scumpe”
Noi scumpiri ale telefoanelor în 2026. Cauze și explicații: ”Unii producători vor fi inevitabil obligați să crească ...
În 2026, piața mondială a telefoanelor se va contracta cu 1% din cauza penuriei de componente de memorie, ceea ce va determina ...