Gabi Balint e liber de contract. A plecat de la naţionala Moldovei

Antrenorul a refuzat să-şi prelungească înţelegerea scadentă la data de 31 decembrie 2011
Economica.net - lun, 19 dec. 2011, 14:53

Tehnicianul Gabi Balint nu şi-a prelungit contractul de selecţioner al naţionalei Rebublicii Moldova, a anunţat, luni, Federaţia Moldovenească de Fotbal, într-un comunicat postat pe site-ul său oficial.

„Contractul dintre Federaţia Moldovenească de Fotbal şi antrenorul selecţionatei Moldovei, Gabi Balint, a luat sfârşit. S-a încercat negocierea unei prelungiri a contractului, dar din anumite motive nu s-a ajuns la un acord. FMF îi aduce sincere mulţumiri lui Gabi Balint pentru lucrul depus la echipa naţionala a Moldovei pe parcursul anilor 2010-2011 şi îi doreşte mult succes în viitor în cariera de antrenor. Numele noului selecţioner urmează să fie anunţat de către Comitetul Executiv al FMF”, se arată în comunicatul citat.

În vârstă de 48 de ani, Gavril Balint a fost instalat în funcţia de selecţioner al Republicii Moldova la 19 ianuarie 2010. În mandatul său, naţionala Moldovei a terminat pe locul 5, penultimul, cu nouă puncte (trei victorii şi şapte înfrângeri), preliminariile Euro-2012, într-o grupă din care au mai făcut parte reprezentativele Olandei, Suediei, Ungariei, Finlandei şi cea a statului San Marino.

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...