Gabriel Biriş: Ordinul pentru simplificarea formularului 088 va fi publicat în Monitorul Oficial în aceste zile

Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru simplificarea formularului 088 care implică operaţiuni din sfera TVA a fost trimis la Monitorul Oficial şi urmează să fie publicat în aceste zile, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gabriel Biriş, la evenimentul de lansare a 'Cartei Albe a IMM-urilor din România', scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 14 iul. 2016, 14:38
Gabriel Biriş: Ordinul pentru simplificarea formularului 088 va fi publicat în Monitorul Oficial în aceste zile

Potrivit oficialului citat, în noul formular numărul întrebărilor la care trebuie să răspundă contribuabilii scade la 13 de la 20. De asemenea, contribuabilii nu vor mai trebui să anexeze documentele care pot fi solicitate de către Fisc altor instituţii.

‘Un nou ordin al preşedintelui ANAF a fost avizat, a fost trimis la Monitorul Oficial. Zilele acestea va fi publicat iar formularul de înregistrare în scop de TVA (088) va fi mult mai simplu şi nu doar ca cifră. Nu este vorba că reducem doar numărul întrebărilor. Dar şi întrebările cuprinse vor fi simplificate în aşa fel încât cea mai mare parte a documentelor cerute contribuabililor a fi anexate la acel formular, documentele care pot fi cerute de ANAF de la alte instituţii, nu vor mai fi în sarcina contribuabililor’, a precizat Gabriel Biriş.

Acesta a spus că deşi formularul 088 a fost cerut şi anul trecut, documentul nu a creat atâtea reacţii negative din partea mediului de afaceri. Această reacţie ar fi cauzată, conform oficialului MFP, de solicitarea ANAF ca formularul să fie depus şi de acei contribuabili care funcţionau de ani de zile.

‘Astfel de invitaţii nu vor mai fi trimise automat dacă s-a schimbat un membru în consiliul de administraţie sau dacă s-a schimbat sediul. Ele vor fi trimise exclusiv pe baza unor analize de risc care se vor face în mod computerizat. Nu vor mai fi puşi oamenii pe drumuri doar pentru că a intervenit ceva în viaţa societăţii. Este foarte important să ne putem face analizele de risc şi să avem bază de date care să fie folosite eficient’, a mai spus Gabriel Biriş.

Formularul 088 (‘Declaraţia pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA’ – n.r.) va avea 13 întrebări în loc de 20, iar din 8 seturi de documente, va fi nevoie de 3 seturi.

Rezultatele Cartei Albe a IMM-urilor au arătat că birocraţia (61,41%), fiscalitatea excesivă (54,74%) urmată de corupţie (45,16%) şi controalele excesive (44,98%) sunt dificultăţile cu care se confruntă cel mai frecvent IMM-urile.

Te-ar mai putea interesa și
Două scheme de ajutor de stat, de peste 800 mil. euro, pentru instalarea de capacități în regenerabile pentru autoconsum, lansate azi
Două scheme de ajutor de stat, de peste 800 mil. euro, pentru instalarea de capacități în regenerabile pentru autoconsum, ...
Ministerul Energiei a lansat, în această dimineață, apelul de proiecte din cadrul Fondul pentru Modernizare în cadrul Programului-cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea......
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a primit comenzi ferme pentru 75.723 de unităţi din primul său automobil ...
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului ...
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...