Gabriel Leș: „Riscăm să pierdem banii pentru corvete”

Ministerul Apărării Naționale riscă să piardă 1,6 miliarde de euro după ce una dintre cele mai importante investiții în dotarea Armatei României, corvetele multifuncționale, a fost, din nou, blocată.
Economica.net - mar, 16 iul. 2019, 12:19
Gabriel Leș: „Riscăm să pierdem banii pentru corvete”

Grupul olandez Damen, una dintre firmele participante la licitație, a depus contestație, în termenul legal de 10 zile, după atribuirea contractului firmei franceze Naval Group. Legat de această situație, ministrul Apărării, Gabriel Leș, a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, că, în acest moment, nu poate semna contractul cu firma câștigătoare. „Din păcate, până la decizia instanței, nu poate fi semnat acest contract. Procedura stabilită cu firma câștigătoare, însă, poate continua. Din punctul de vedere al Ministerului Apărăii Naționale procedura a fost legală. Deci, nu avem de ce să ne temem. Este mai importantă capabilitatea decât suspiciunile care planează asupra unor chestiuni de detaliu”, a precizat ministrul Gabriel Leș. Ministrul Apărării a menţionat, în acest context, raportul comisiei de licitaţie, conform căruia au fost îndeplinite toate criteriile tehnice şi de capabilitate cerute de beneficiar. Asocierea câştigătoare a avut şi preţul cel mai mic, dar nu acesta a fost definitoriu în alegere, ci îndeplinirea criteriilor tehnice.

Întârzierea are impact și asupra economiei

În opinia sa, însă, întârzierea afectează dotarea Armatei, dar poate avea impact și asupra economiei naționale. „Este prima investiție în modernizarea Forțelor Navale. Pierdem o capabilitate importantă și există riscul să pierdem banii alocați în acest scop, dacă nu ne încadrăm în bugetul de anul acesta”, a adăugat ministrul Apărării. Conform datelor oficiale, valoarea contractului pentru construirea corvetelor se ridică la 1,25 miliarde de euro, iar prețul armamentului necesar acestora este estimat la 350 milioane de euro, valoarea totală a investiției fiind de 1,6 miliarde de euro. Ministrul a precizat că perioada de livrare a acestor corvete este de maximum 7 ani de zile. Oficialul MApN a adăugat că prima corvetă va fi gata în trei ani de zile. Astfel, până în 2026, România ar trebui să aibă patru corvete, iar prima navă va fi construită până în 2022. Programul în valoare de 1,6 miliarde de euro acoperă şi modernizarea sistemelor de luptă ale fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand.

Șase luni de întârziere

Parte a angajamentului României de susținerea a efortului NATO în Marea Neagră, licitația a avut loc în luna noiembrie 2018, pentru cele patru nave de luptă și pentru modernizarea a două fregate. În martie 2019, erau dați ca și câștigători francezii de la Naval Group, cu cel mai mic preț. Însă, Compania italiană Fincantieri a depus o contestație, retrasă însă după ce Fincantieri și Naval Group au decis să colaboreze în alte proiecte. În iunie, după ce MApN a anunțat câștigătorul – asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa – cel de al treilea competitor, Damen, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) și, în paralel, a sesizat Curtea de Apel București „pentru multiple nereguli care au afectat rezultatul Programului de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională”.

Am putea fabrica nave militare în România

Dincolo de înzestrarea Armatei, ministrul Gabriel Leș susține că integrarea în industria noastră de apărare a construcțiilor de nave militare poate conduce la beneficii viitoare. Mai exact, putem avea specialiști formați în această direcție, locuri de muncă pentru români, transfer de tehnologie. Tehnologie care ar putea rămâne în țara noastră iar România iar, în viitor, vom putea obține contracte de construcție sau de raparații de nave militare.

Citeste articolul integral pe EVZ

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: UMB asfaltează noaptea în zona Tișița, în lupta contra-cronometru pentru deschiderea traficului în 2025
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: UMB asfaltează noaptea în zona Tișița, în lupta contra-cronometru pentru ...
UMB apasă pedala accelerației pe lotul 1 din Autostrada A7 Focșcani - Bacău, pe care vrea să-l dea în trafic anul acesta. Constructorul român așterne asfalt inclusiv noaptea, potrivit......
Iranul a reținut 18 membri ai echipajului unui petrolier străin confiscat în Golful Oman, sub acuzația că transporta motorină de contrabandă
Iranul a reținut 18 membri ai echipajului unui petrolier străin confiscat în Golful Oman, sub acuzația că transporta ...
Autorităţile de la Teheran au reţinut vineri 18 membri ai echipajului unui petrolier străin confiscat în Golful Oman, ...
USR propune scutirea de taxe pentru contribuțiile persoanelor vulnerabile îngrijite de ONG-uri
USR propune scutirea de taxe pentru contribuțiile persoanelor vulnerabile îngrijite de ONG-uri
Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu (foto) şi deputata USR Oana Murariu au depus la Parlament un proiect de lege potrivit ...
Emisarul SUA Steve Witkoff se va întâlni în acest weekend la Berlin cu Zelenski și cu cei mai importanți lideri europeni pentru noi negocieri de pace în Ucraina
Emisarul SUA Steve Witkoff se va întâlni în acest weekend la Berlin cu Zelenski și cu cei mai importanți lideri europeni ...
Emisarul special american Steve Witkoff se va întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu lideri europeni ...