Gabriel Leş susţine că există deficit de personal în Armată, unele unităţi militare funcţionând cu 31-35% acoperire

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că una dintre problemele cu care se confruntă unităţile militare este lipsa de personal, existând unele cu o acoperire de 31-35%.
Economica.net - J, 18 iul. 2019, 11:31
Gabriel Leş susţine că există deficit de personal în Armată, unele unităţi militare funcţionând cu 31-35% acoperire

„O problemă cu care se confruntă cam toate unităţile militare, din păcate, este rezolvarea problemei deficitului de personal. (…). Media este undeva la 70 şi ceva la sută acoperire, dar, din păcate, discrepanţele sunt destul de mari. Sunt unităţi militare unde avem 31-35% acoperire, bineînţeles, unităţi mai mici, dar există astfel de unităţi”, a spus Gabriel Leş.

El a adăugat că trebuie să fie atraşi mai mulţi oameni în Armată, dar că trebuie să fie modificate unele baremuri.

„Fiecare vizită pe care o fac este tocmai ca să ajungem la nivelul militarilor, să vedem exact cu ce anume se confruntă şi cum putem să îmbunătăţim şi să facem atractivă cu adevărat haina militară, să modificăm inclusiv ghidul carierei militare, astfel încât să vină persoane spre Armata României. La ultimele discuţii pe care le-am avut cu militarii noştri am şi găsit anumite soluţii la care deja lucrăm şi o să le transpunem în norme legislative sau în ordine de ministru. De exemplu, am găsit o situaţie de genul 1.000 şi ceva de persoane venite la examen în anumite structuri, foarte mulţi au căzut proba fizică. Baremurile pentru proba fizică sunt foarte stricte în acest moment şi cred că aceste lucruri putem să le facem diferenţiat. Una este militarul combatant, alta este un medic, un psiholog etc. Cred că astfel de baremuri pot să fie un pic mai lejere, astfel încât pregătirea fizică să continue şi după încadrarea în structura militară”, a explicat ministrul Apărării.

Gabriel Leş a efectuat, joi, o vizită de lucru în garnizoana Cluj-Napoca şi s-a întâlnit cu personalul Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca”, Centrului 88 Mentenanţă „Ardealul” şi Spitalului Militar de Urgenţă Cluj „Dr. Constantin Papilian”. De asemenea, el a vizitat Comandamentul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

 

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...