1EUR = 4.7792 RON | Bucureşti 3 º

Finanţe şi bănci

Ebury, unul dintre fintech-urile cu cea mai rapidă creştere din lume, a venit şi în România. Ce vrea să facă aici INTERVIU

Pe o piaţă mondială de 30 de miliarde de dolari a început să joace şi România. Din 700 de fintech-uri care au notificat BNR, maximum zece sunt active pe piaţa noastră, fie că este vorba de platforme de schimb valutar, tranzacţii de criptomonede, sau transfer rapid de bani şi alte sisteme de plăţi. Concurenţa începe să se ascută însă: una din companiile fintech cu cea mai rapidă creştere din lume în ultimii cinci ani şi-a deschis porţile recent şi în România. Despre planurile sale de viitor ne vorbeşte CEO-ul ei, Johan Gabriels.

Compania fintech Ebury - Londra, , specializată în plăţi transfrontaliere şi credite pentru dezvoltare, îşi deschide primul birou în România. Biroul de la Bucureşti al Ebury urmează să fie condus de către Johan Gabriels. Belgianul, care a lucrat timp de aproximativ şapte ani în sectorul financiar românesc, fiind CEO la Banca Comercială Carpatica şi la RBS România, devenea în 2016 şeful Moneycorp, o companie specializată în plăţi internaţionale şi schimburi valutare care şi-a deschis sucursală în România.

Ebury este una dintre companiile fintech cu cea mai rapidă creștere din lume. Este specializată în operațiuni valutare și finanțare comercială, având peste 650 de angajați în birouri din 13 țări europene, Canada și Dubai. Ebury servește în prezent peste 24.000 de clienți corporativi realizând tranzacții în peste 140 de valute. Biroul deschis în România de compania fintech Ebury este cel de-al 15-lea lansat în 13 ţări de pe trei continente în ultimii 5 ani. Ebury intenţionează să deschidă până la 10 birouri noi la nivel global şi să atingă 1.000 de angajaţi până la sfârşitul anului curent. În prezent compania are în jur de 650 de angajaţi. Despre planurile de viitor ale companiei ne vorbeşte Johan Gabriels, CEO Ebury România.

Economica: Ați preluat recent conducerea biroului românesc Ebury. Care sunt motivele care v-au determinat să acceptați poziţia?

J. Gabriels: După anii de activitate în industria financiar-bancară, dintre care ultimii 10 pe piața românească, am acceptat cu entuziasm oportunitatea de a mă alătura echipei Ebury pentru că aceasta oferă mediului de afaceri soluții cu adevărat inovatoare, care vor contribui la dezvoltarea unei noi industrii la nivel mondial. Ebury are un plan clar și asumat de extindere în Europa, influențând direct modul în care sunt efectuate plăâile internaționale, modelul lor fiind de altfel deja recunoascut și premiat la nivel internațional.

Economica: Există multe astfel de companii care au notificat Banca Națională a României că doresc să efectueze acest tip de activitate în România (peste 700). Ce este nou sau care este nișa pe care se va concentra această companie de plată?

J. Gabriels: În prezent există foarte puține companii fintech active în România dar în mod evident, în anii următori vom vedea din ce în ce mai multe pe piață deoarece acesta este viitorul. În alte țări, cum ar fi Marea Britanie, de exemplu, autoritățile financiare încurajează în mod activ dezvoltarea acestor platforme / companii fintech deoarece ele contribuie la creșterea competiției pe piața financiar-bancară în beneficiul final al mediului de afaceri. De obicei, atunci când o companie își dezvoltă afacerea și se extinde la nivel internațional, lucrurile pot deveni complicate în ceea ce privește plățile, schimburile valutare și gestionarea riscurilor. Dar nu trebuie să fie așa. De aceea, Ebury își propune să elimine granițele în ceea ce privește serviciile financiare, facilitând clienților săi desfășurarea activităților internaționale în condiții de eficiență maximă și realizarea de economii importante de timp și bani.

Economica: Pe de o parte există companii de succes / platforme online de acest tip, dar pe de altă parte există companii care și-au închis activitatea în zonă. Care va fi biletul dvs. câștigător?

J. Gabriels: Concurența reglementează toate piețele, inclusiv industria fintech: cele bune se vor extinde, în timp ce cele care oferă servicii neadecate vor eșua. Cred că biletul nostru câștigător este combinarea cunoștințelor noastre în domeniul  finanțelor și comerțului internațional, cu înțelegerea profundă a mediului de afaceri din România, aplicând un model  și utilizând  o platformă care au înregistrat deja bune rezultate la nivel internațional. Sucursala din România este cea de a 15-a deschisă de companie în ultimii 5 ani. Toate celelalte 14  sucursale au succes în țările lor, ceea ce demonstrează că există nevoi pe piață pentru astfel de servicii și că modelul nostru de afacere răspundere acestor nevoi. Intenția Ebury este de a deschide alte 10 sucursale până la sfârșitul anului viitor. Ebury este o afacere care și-a câștigat deja recunoașterea pe piață - este reglementată ca instituție autorizată de monedă electronică de către Autoritatea de Conduită Financiară, depășind toate cele trei standarde FCA care acoperă: Adecvarea capitalului, protecția clienților, gestionarea robustă a riscului intern. A fost prezentată, de asemenea, în 2 clasamente internaționale importante: Financial Times, 1000 de companii cu cea mai rapidă creștere din Europa și Business Insider, Top 16 startups Fintech.

Economica: Cine sunt principalii clienți pe care vă bazați?

J. Gabriels: Ebury își propune să ofere un nivel de servicii care până acum era accesibil preponderant doar companiilor foarte mari. Acest nivel de servicii poate fi acum disponibil unui număr mai mare de companii din România (companii mari și mijlocii) care efectuează operațiuni internaționale. Dorim să prezentăm avantajele modelului nostru acestor companii care sunt interesate să-și simplifice și să-și eficientizeze modul în care efectuează în prezent operațiunile valutare.

Economica: Intrați atât în zona fintech și veți dezvolta și parteneriate cu băncile locale?

J. Gabriels: Modelul nostru este să lucrăm direct cu clientul și vom avea echipe dedicate pentru acest lucru. Cu toate acestea, nu excludem parteneriatele cu băncile. Ebury a semnat parteneriate cu băncile la nivel internațional. În România astfel de parteneriate sunt posibile atâta timp cât există un beneficiu reciproc.

Economica: Care este dimensiunea pieței acestei industrii și ce obiective veți stabili pentru primul an?

J. Gabriels: Valoarea globală a pieței fintech este estimată la aprox 30 de miliarde de dolari în 2017 (sursă: https://www.statista.com/statistics/502378/value-of-fintech-investments-globally/) și continuă să evolueze rapid cu o diversitate din ce în ce mai mare de servicii. În România, această industrie se află încă în fază incipientă, însă are un potențial de creștere uimitor. Ebury își propune să-și continue expansiunea accelerată în Europa. Suntem foarte încrezători în potențialul de afaceri din România. Obiectivul nostru este să începem cât de curând creșterea susținută și durabilă a portofoliului de clienți. Totodată, observăm că mediul de afaceri are încă nevoie de îndrumare și educație în domeniul mecanismelor și serviciilor financiar-bacare, iar noi ne vom implica activ în perioada imediat următoare în activități de acest gen, cu impact imediat asupra rezultatelor pe care le înregistrează clienții nostri.

Economica: Costurile, comisioanele de tranzacționare vor fi mai mari sau mai mici decât cele ale băncilor sau ale altor platforme de tranzacționare? Un exemplu, chiar ipotetic, ar fi util.

J. Gabriels: Ebury are atât masa critică, tranzacționând cu mult peste 10 mld € pe an, cât și o structură de cost redusă. Adăugați la aceasta faptul că suntem o companie fintech și veți înțelege că suntem în măsură să oferim produse cu costuri mai mici decât băncile tradiționale.  Dar, mai mult decât prețurile mai mici, oferim produse pe care numai câteva bănci globale au capacitatea de a le oferi. Astfel, efectuăm plăți valutare simplu și rapid în 140 de monede și oferim soluții de protejare împotriva riscurilor valutare (hedging) în 65 de valute. De exemplu, un importator din China își va putea plăti factura în moneda locală în loc de dolari, iar beneficiarul poate primi banii în câteva ore, nu în câteva zile cum se întâmplă în prezent.

Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO