Gara de Nord din Bucureşti ar putea fi modernizată prin PPP, cu un dezvoltator de centre comerciale

25 05. 2019
gara_de_nord_93051800

„Gara de Nord arată cum arată. O soluţie este modernizarea prin PPP”, a spus Aura Răducu la un eveniment de profil.

Dacă statul nu dispune de fonduri pentru modernizarea clădirii istorice din Bucureşti, ar putea să atribuie proiectul prin PPP unui dezvoltator de centre comerciale, propune Răducu.

Astfel, pe lângă lucrările la clădirea Gării de Nord şi mall-ul pe care şi-l va construi, dezvoltatorul va fi obligat să facă şi infrastructura adiacentă, precum drumuri de acces, sensuri giratorii şi altele, explică directorul ADITBPI.

Transformarea Gării de Nord din Bucureşti a fost o preocupare pentru politicienii care s-au perindat în fotoliului de ministru la Transporturi. Însă niciun plan nu a prins contur pentru clădirea administrată de CFR SA.

Anul trecut, un fost şef al CFR SA spera să obţină finanţare de la arabi pentru modernizarea Gării de Nord. El estima costurile cu reabilitarea monumentului istoric la un miliard de euro.

În urmă cu trei ani, un alt fost şef al CFR SA spunea resemnat că Gara de Nord nu va fi modernizată, deoarece costurile pentru reabilitare depăşesc 200 milioane euro, iar la nivelul mecanismelor financiare europene nu a fost identificată o sursă de finanţare.

Tot în 2016, arhitecţii Centrului de Excelenţă în Urbanism „Ion Mincu” au venit însă cu o propunere pentru Gara de Nord: un proiect integrat, cu mall şi birouri, totul la un cost de 2,4 miliarde de euro.

Arhitecţii propuneau realizarea proiectului tot în parteneriat public-privat, în două etape de dezvoltare. În această formulă investiția începea să fie amortizată încă din cel de-al treilea an de funcționare a zonei de mall și birouri.

România este o piaţa virgină pentru PPP-uri. Primul proiect PPP propus de Guvern este Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov.

Pe lângă această autostradă, Guvernul României mai are în vedere şi alte proiecte ce urmează a fi realizate prin PPP. Rămâne de văzut dacă va include şi Gara de Nord pe această listă.

Şi Primăria Capitalei a lansat recent un proiect prin PPP, respectiv parcarea de peste jumătate de miliard de lei din Dorobanţi.