Garanti BBVA finanțează cu 5 milioane de euro primul hotel de 5 stele din județul Dâmbovița: Peștera Wellness & Spa

Garanti BBVA România anunță finanțarea Peștera Wellness & Spa, primul hotel de 5 stele situat în Stațiunea Turistică de Interes Național Peștera-Padina, din Munții Bucegi, printr-un împrumut în valoare de 5 milioane de euro. Garanti BBVA sprijină Grupul Industrial Alca SRL, compania aflată în spatele acestei investiții.
Gabriela Ţinteanu - lun, 20 ian. 2025, 10:21
Garanti BBVA finanțează cu 5 milioane de euro primul hotel de 5 stele din județul Dâmbovița: Peștera Wellness & Spa

Hotelul Peștera Wellness & Spa și-a deschis oficial porțile pentru turiști în decembrie 2024, marcând astfel un moment semnificativ, fiind prima unitate de cazare de 5 stele din județul Dâmbovița. Hotelul impune un nou standard în domeniul ospitalității din România, combinând facilitățile de clasă mondială cu liniștea și frumusețea Munților Bucegi.  Construit în mai puțin de doi ani, acesta este pe cale să devină o atracție majoră atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Hotelul este amplasat în mijlocul unora dintre cele mai emblematice obiective turistice, precum Babele, Sfinxul, Peștera Ialomiței, Cheile Tătarului și Lacul Bolboci.

„Ne bucurăm să contribuim la acest proiect îndrăzneț, care integrează armonios celebrarea patrimoniului natural și cultural al României, sustenabilitatea și facilitățile de top. Hotelul Peștera Wellness & Spa este un simbol al inovației în domeniul ospitalității și un catalizator pentru creșterea economiei locale, precum și pentru dezvoltarea turismului în regiune”, a declarat Bilge Demirer, Director General Adjunct, Aria Enterprise Banking, Garanti BBVA.

Sprijinul oferit de Garanti BBVA pentru Peștera Wellness & Spa se aliniază strategiei băncii de a sprijini IMM-urile, antreprenorii români și economia locală. Oferind soluții financiare personalizate și susținând investițiile în industrii-cheie, Garanti BBVA contribuie activ la dezvoltarea sustenabilă a afacerilor locale. Banca este dedicată impulsionării inovației și creșterii economice, facilitând accesul la finanțare pentru proiecte care scot în evidență excelența antreprenorială și generează valoare pe termen lung pentru comunități.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor avea loc câte......
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...