Gazoductul BRUA, printre proiectele prioritare în domeniul Energiei ale Iniţiativei celor Trei Mări

Proiectul gazoductului BRUA, fazele 1 şi 2, şi infrastructura de transport Marea Neagră - Podişor sunt proiecte prioritare ale Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) în domeniul Energiei, iar pentru viitor poate fi avută în vedere retehnologizarea depozitelor de înmagazinare, potrivit Ministerului Energiei şi Economiei.
Economica.net - mie, 27 nov. 2019, 17:44
Gazoductul BRUA, printre proiectele prioritare în domeniul Energiei ale Iniţiativei celor Trei Mări

„Astăzi, 27 noiembrie, a avut loc o reuniune între reprezentanţi ai Ministerului Energiei, Economiei şi Mediului de Afaceri şi reprezentanţii Fondului de Investiţii pentru Iniţiativa celor Trei Mări(I3M). În cadrul reuniunii au fost prezentate obiectivele de investiţii ale Fondului I3M şi subiectul discuţiilor purtate s-a axat în jurul proiectelor prioritare naţionale în domeniul Energiei. La acest moment, în lista proiectelor prioritare I3M în domeniul Energiei se regăsesc 3 proiecte, respectiv BRUA faza 1, BRUA faza 2 şi infrastructura de transport Marea Neagră – Podişor. Toate cele 3 proiecte sunt implementate de Transgaz şi beneficiază deja de finanţare europeană”, scriu reprezentanţii ministerului pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, pentru viitor, ca propunere de proiect, poate fi avută în vedere retehnologizarea depozitelor de înmagazinare, în particular a celor care vizează traseul BRUA, în contextul interesului României de a include BRUA pe traseul Coridorului Sudic.

„Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 SM ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică şi Neagră: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Iniţiativa are ca obiectiv creşterea convergenţei şi a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone şi state membre ale UE, prin creşterea interconectivităţii în regiune, în domeniile Energiei, transporturilor şi celui digital”, arată sursa citată.

Principiile de bază ale Iniţiativei celor Trei Mări sunt promovarea dezvoltării economice, creşterea coeziunii la nivel european şi consolidarea legăturilor transatlantice.

Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est. Proiectul asigură capacităţi de transport bidirecţional de 1,5 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Bulgaria şi 4,4 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Primul tren polonez care merge cu 200 km/oră. Polonezii au de livrat 80 de trenuri în România
FOTO Primul tren polonez care merge cu 200 km/oră. Polonezii au de livrat 80 de trenuri în România
Producătorul polonez de material rulant PESA a fabricat un tren care poate circula cu viteză de 200 kilometri/oră. Această companie urmează să livreze României mai multe trenuri de scurt și......
Gică Hagi negociază vânzarea clubului Farul Constanța – iAM Sport
Gică Hagi negociază vânzarea clubului Farul Constanța – iAM Sport
Gică Hagi, care va fi viitorul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, a început discuțiile pentru vânzarea ...
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructură hidrotehnică – AEI
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructură hidrotehnică – AEI
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructura hidrotehnică deşi mesajele publice ...
Iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA
Iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA
Doi senatori USR au depus o iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA şi cărora ...