Gazprom ar putea fi pus sub acuzare pentru practici anticoncurenţiale în mai multe ţări

Grupul rus de stat Gazprom ar putea fi acuzat de practici atitrust într-o anchetă vizând exporturile de gaze naturale în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, a declarat, joi, comisarul european pentru concurenţă, Joaquin Almunia.
Economica.net - J, 03 oct. 2013, 15:56
Gazprom ar putea fi pus sub acuzare pentru practici anticoncurenţiale în mai multe ţări

Autorităţile europene de reglementare pregătesc acuzaţiile împotriva Gazprom, a spus Almunia, într-o conferinţă organizată în Lituania. Dacă grupul rus este găsit vinovat că a încălcat regulile antitrust, ar putea fi amendat cu până la 15 miliarde de dolari, potrivit CNBC.

„Ar fi prematur să anticipăm când se vor face următorii paşi în această investigaţie, dar am trecut acum la faza pregătirii notificării privind obiecţiile”, a afirmat Almunia. Comisarul a participat la Vilnius la o conferinţă organizată de Autoritatea pentru Concurenţă din Lituania.

Europa generează o parte importantă a veniturilor din exporturi ale Gazprom. Peste 20 de state din Europa cumpără mai mult de 65% din gazele livrate la export, potrivit grupului rus.

Comisia Europeană a început anul trecut o investigaţie pentru a verifica dacă Gazprom a abuzat de poziţia dominantă pe piaţa europeană pentru a împiedica aprovizionarea din alte surse şi pentru a taxa clienţii incorect, prin corelarea preţului la gaze cu cel al petrolului.

Dacă grupul rus este găsit vinovat ar putea fi amendat cu până la 10% din veniturile anuale, care anul trecut s-au situat la 148 de miliarde de dolari. Gazprom respinge acuzaţiile.

„Acuzaţiile ţin de motive politice şi nu de rezultatele economice”, a declarat, miercuri, directorul general al Gazprom Export, Alexander Medvedev, pentru CNBC.

Gazprom furnizează aproape în totalitate gazele naturale necesare Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi Slovaciei.

De asemenea, Polonia cumpără 82% din gazele consumate de la Gazprom, Ungaria 83%, iar Cehia 69%, potrivit datelor prezentate de Comisie anul trecut, la declanşarea investigaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...