George Turtoi, şeful APDRP, va fi numit secretar de stat în Ministerul Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, l-a propus pe George Turtoi, directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), pentru funcţia de secretar de stat în minister, după ce Achim Irimescu va părăsi postul de la 1 februarie.
Economica.net - mar, 28 ian. 2014, 15:39
George Turtoi, şeful APDRP, va fi numit secretar de stat în Ministerul Agriculturii

„Am înaintat astăzi premierului propunerea de numire în funcţia de secretar de stat a domnului George Turtoi, în prezent director general la APDRP. Am vrut să fie cineva din sistem, pe care să-l promovăm într-o funcie tehnică. Are toate cunoştinţele necesare şi toate abilităţile pentru a coordona ambele agenţii de plăţi şi autorităţile de management de la nivelul Ministerului Agriculturii şi de asemenea Direcţia de Politici Europene”, a declarat Daniel Constantin pentru MEDIAFAX.

El a adăugat că pentru funcţia de director general al APDRP va „merge” tot pe experţi din cadrul ministerului. Astfel, adjunctul lui Turtoi, Eugen Popescu, va fi avansat în funcţia de director general al agenţiei.

„Cred că este un semnal destul de important şi pentru angajaţii celor două agenţii de plăţi. Este o motivaţie şi pentru ei că dacă vor lucra foarte bine vor avea toate şansele ca pe un sistem profesionist să avanseze. Premierul a fost de acord cu propunerea şi probabil că va semna decizia astăzi-mâine şi sper ca până la sfârşitul săptămânii să fie publicată în Monitorul Oficial”, a mai spus ministrul.

Reprezentanţii ministerului Agriculturii au anunţat la începutul lunii ianuarie că secretarul de stat Achim Irimescu va părăsi funcţia de la 1 februarie, urmând să îşi reia activitatea la Reprezentanţa Permanentă a României la Bruxelles, pe postul pe care îl ocupa înainte de luna mai a anului 2012.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...