Germania adoptă un ton mai conciliant în privinţa negocierilor cu Grecia

Cea mai recentă solicitare a Greciei privind prelungirea cu şase luni a planului de asistenţă financiară reprezintă 'un semnal pozitiv' şi furnizează o bază pentru negocieri suplimentare, dar nu este suficientă în actuala formă, a afirmat vineri un purtător de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 20 feb. 2015, 13:59
Germania adoptă un ton mai conciliant în privinţa negocierilor cu Grecia

La conferinţa de presă obişnuită de vineri, purtătorul de cuvânt Christiane Wirtz a afirmat că Executivul de la Berlin este unit în atitudinea sa şi i-a adus un elogiu ministrului de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, ‘pentru activitatea excelentă în această criză şi în negocierile cu Grecia’. Christiane Wirtz a transmis un mesaj mult mai conciliant decât Schaeuble, în condiţiile în care acesta a respins joi cererea formulată de Grecia pentru prelungirea acordului de asistenţă financiară, apreciind că nu îndeplineşte criteriile fixate de zona euro pentru continuarea ajutorului, scrie Agerpres.

‘Scrisoarea de la ministerul elen de Finanţe arată clar că Grecia rămâne interesată de sprijinul UE. Scrisoarea reprezintă un semnal pozitiv care ne permite să continuăm negocierile’, a afirmat purtătorul de cuvânt al cancelarului german, adăugând că vineri miniştrii de Finanţe din zona euro ‘vor continua să negocieze pe această bază şi se speră că discuţiile vor duce la încheierea unui acord cu Grecia’.

Actualul program de asistenţă financiară convenit de Grecia cu partenerii din zona euro expiră la data de 28 februarie. În lipsa unui nou acord, Grecia, ţară care nu se poate împrumuta de pe piaţă din cauza dobânzilor prohibitive, riscă să ajungă în lipsă de lichidităţi cu riscul ieşirii din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...