Germania intenţionează să se retragă din proiectul de gazoduct Nabucco

Compania germană de gaze RWE duce în prezent discuţii cu partenerii săi cu privire la retragerea sa din proiectul de gazoduct Nabucco, conductă europeană cu o lungime de 3300 de km ce ar urma să se întindă din Turkmenistan şi Azerbaidjan până în ţările Uniunii Europene, printre care Austria şi Germania, a relatat luni canalul rus de televiziune Vesti-24.
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 10:48
Germania intenţionează să se retragă din proiectul de gazoduct Nabucco

Proiectul Nabucco, prevăzut cu o capacitate de până la 31 miliarde de metri cubi de gaze, a fost conceput pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu hidrocarburi în UE.

În acest context, canalul de televiziune amintit remarcă faptul că, în cercurile economice şi politice din UE, se afirmă deschis că obiectivul-cheie al Nabucco este diminuarea aprovizionării cu gaze ruseşti.

Cu toate acestea, progrese semnificative în realizarea Nabucco nu au fost făcute. Vocile critice la adresa proiectului menţionează costurile prea ridicate, care oficial sunt estimate la 9,7 miliarde de euro, însă în realitate s-ar ridica la 15 miliarde de euro. Totuşi, obstacolul major în calea Nabucco a fost până în prezent identificarea unui furnizor care să fie capabil să asigure cu suficiente gaze conducta.

În afară de RWE, acţionari ai Nabucco sunt companiile OMV (Austria), MOL (Ungaria), Botas (Turcia), BEH (Bulgaria), Transgaz (România). Fiecare dintre acţionari deţine aproximativ 16,67% din participaţii, dar RWE are o pondere puţin mai mare. Acţiunile RWE ar putea fi achiziţionate de OMV, după cum a relatat Financial Times, cu referire la surse bine informate. Compania germană a refuzat să ofere vreun comentariu în acest sens.

Ungaria a oferit recent dezvoltatorilor proiectului Nabucco West autorizaţie de mediu pentru construirea tronsonului conductei pe teritoriul ţării, devenind prima dintre participante la respectivul proiect care emite un astfel de document.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...