Germania plătește 2,6 miliarde de euro către RWE pentru închiderea accelerată a centralelor pe cărbune. Compensațiile au fost aprobate de Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 2,6 miliarde de euro acordat de Germania companiei energetice RWE pentru a compensa închiderea înainte de termen a centralelor electrice pe cărbune, potrivit Reuters.
Mihai Nicuţ - mie, 13 dec. 2023, 11:37
Germania plătește 2,6 miliarde de euro către RWE pentru închiderea accelerată a centralelor pe cărbune. Compensațiile au fost aprobate de Comisia Europeană

Închiderea centralelor pe lignit ale RWE, care sunt încă profitabile, face parte din strategia Germaniei de a elimina treptat toată producția de energie electrică pe bază de cărbune până în 2038. Comisia a declarat că ajutorul de stat a fost necesar, adecvat și proporțional pentru a compensa RWE pentru închiderea anticipată a centralelor sale și pentru a ajuta Germania, precum și Uniunea Europeană în general, să își îndeplinească obiectivele climatice pentru 2030.

„Contribuția măsurii la obiectivele de mediu și climatice ale UE depășește orice potențială denaturare a concurenței cauzată de sprijin”, a spus Comisia. „Pe această bază, Comisia a aprobat măsura germană în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat.”

RWE, cel mai mare producător de energie electrică din Germania, a salutat decizia și a declarat că accelerarea în continuare a eliminării treptate a cărbunelui nu ar avea nevoie de compensații suplimentare, pentru că cele 2,6 miliarde de euro sunt suficiente.

În martie 2021,  Comisia Europeană a deschis o investigație privind planurile de compensații pe care Guvenul Germaniei urma să le acorde celor doi mari producători de energie electrică din cărbune din Germania, RWE și LEAG. Comisia a informat atunci că Germania a notificat-o cu privire la 4,35 miliarde de euro care au fost alocate pentru cei doi operatori – 2,6 miliarde pentru RWE și 1,75 miliarde pentru LEAG.

Ministerul german al Economiei a declarat luni că investigația privind suma convenită cu LEAG este încă în desfășurare.

Germania ar urma să închidă toate centralele electrice pe cărbune până în 2038.

 

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...