Germania: Radiografia noului Bundestag

Exact la o lună după alegerile parlamentare din 22 septembrie, cel de-al 18-lea Bundestag şi-a ţinut sesiunea inaugurală marţi, în prezenţa preşedintelui republicii Joachim Gauck şi a lui Horst Kohler, preşedinte în perioada 2004-2010.
Economica.net - mie, 23 oct. 2013, 08:54
Germania: Radiografia noului Bundestag

În schimb, Christian Wulff, preşedinte în perioada 2010-2012, care a demisionat după acuzaţiile care i-au fost aduse, potrivit cărora el ar fi primit ajutoare financiare de la anumiţi susţinători, nu a fost prezent. Procesul la adresa sa va demara în noiembrie, notează miercuri cotidianul Le Monde.

Dintre cei 631 de deputaţi pe care îi numără cel de-al 18-lea Bundestag, Le Monde enumeră – de la dreapta la stânga – 56 de aleşi din partea Uniunii Creştin-Sociale /CSU/ bavareze, 255 de creştin-democraţi /CDU/, 63 de ecologişti, 193 de social-democraţi /SPD/ şi 64 de deputaţi ai Stângii /Die Linke/. Astfel, blocul conservator CDU/CSU dispune de 311 de mandate, în condiţiile în care e nevoie de 316 pentru a avea majoritate absolută.

Cotidianul francez prezintă, în cifre, şi un profil al celor aleşi. Noul Bundestag german numără 402 de bărbaţi şi 229 femei. Prin urmare, există 36,3% femei, ceea ce reprezintă un record. Vârsta medie a deputaţilor este de 49 de ani. De asemenea, 34 de deputaţi au un ‘trecut migrator’, ceea ce înseamnă că cel puţin unul dintre părinţii lor s-a născut în străinătate. Acest număr este mai mare decât cel înregistrat în sesiunea precedentă /21/, dar rămâne totuşi foarte mic, în condiţiile în care doar 5,4% dintre parlamentarii germani au un asemenea trecut, chiar dacă la nivel naţional procentul este de 19%.

În ceea ce priveşte religia, 224 dintre membrii Bundestagului sunt catolici, 220 sunt protestanţi, 85 se declară în afara oricărei confesiuni, iar 91 nu doresc să se pronunţe pe marginea acestui subiect. De asemenea, există 8 deputaţi musulmani /comparativ cu 3 din Bundestagul precedent/, între care şi un tânăr deputat din CDU, ceea ce constituie o premieră. Le Monde precizează că înainte de prima sesiune a noului Bundestag, o slujbă ecumenică a fost celebrată într-o catedrală catolică din capitala germană, inclusiv în prezenţa preşedintelui republicii şi a cancelarului german Angela Merkel.

Referitor la profilul profesional al noilor deputaţi germani, Bundestagul numără 18% jurişti, notari şi avocaţi, chiar dacă, la nivel naţional, doar 0,8% dintre germani au o diplomă în domeniul juridic. De asemenea, parlamentul german numără 149 de funcţionari sau titulari de posturi publice.

Această primă sesiune este mai mult simbolică. Bundestagul nu va alege viitorul cancelar federal decât în decembrie, în urma negocierilor care vor demara miercurea aceasta între CDU, CSU şi SPD. În principiu, acestea ar trebui să dureze până la sfârşitul lui noiembrie. SPD are nevoie de două săptămâni pentru a-şi consulta susţinătorii pe marginea rezultatului acestor negocieri. Prin urmare, viitorul guvern ar putea să-şi înceapă activitatea înainte de sărbătorile de la sfârşitul anului.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...