Germania: Recolta de legume bio a scăzut cu 12%, în 2013

Recolta de legume bio a scăzut anul trecut cu 12% în Germania, iar suprafeţele cultivate cu acest gen de legume au stagnat, arată datele statistice publicate, luni, care demonstrează dificultăţile pe care le întâmpină segmentul bio pentru a satisface cererea în creştere, transmite AFP.
Economica.net - lun, 31 mart. 2014, 12:23

Oficiul Federal de Statistică, Destatis, a anunţat că recolta de legume provenite din agricultura biologică a fost anul trecut de 231.000 de tone, cu 12% mai mică decât în 2012, motivul principal fiind condiţiile meteo nefavorabile.

Cele 10.800 de hectare cultivate cu legume bio, în 2013, au reprezentat 10% din suprafaţa totală cultivată cu legume în Germania, o suprafaţă relativ similară cu cea din 2012.

Cea mai mare suprafaţă, 1.700 de hectare, a reprezentat-o cea cultivată cu morcovi, urmată de cele 1.400 de hectare cultivate cu sparanghel şi 1.100 de hectare cu mazăre. Aceste trei tipuri de legume au reprezentat împreună aproape 40% din recolta de legume bio.

În timp ce suprafaţa cultivată cu morcovi şi sparanghel a scăzut uşor faţă de 2012, suprafaţa cultivată cu mazăre bio a crescut cu peste 14%, în 2013.

Consumatorii germani sunt foarte interesaţi de alimentele bio, sectorul realizând, în 2012, o cifră de afaceri de peste şapte miliarde de euro. Însă, producţia internă este departe de a satisface cererea, iar din ce în ce mai puţini fermieri sunt gata să-şi convertească exploataţiile pentru a deveni unele ecologice.

Potrivit datelor furnizate de Federaţia Industriei Agroalimentare Bio Ba-LW, anul trecut, suprafaţa cultivată bio a crescut cu doar 1%.

Te-ar mai putea interesa și
Dispută comercială UE-China: Beijingul respinge plafonarea exporturilor de hibride plug-in la 15% din piața europeană
Dispută comercială UE-China: Beijingul respinge plafonarea exporturilor de hibride plug-in la 15% din piața europeană
Relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și China riscă o nouă escaladare după ce Ministerul Comerțului de la Beijing a respins categoric posibilitatea unei limitări voluntare a......
Noul Guvern – Ce spune Siegfried Mureşan despre audierile miniştrilor propuşi, în Parlament
Noul Guvern – Ce spune Siegfried Mureşan despre audierile miniştrilor propuşi, în Parlament
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureşan, a anunţat că va solicita conducerii Parlamentului ca audierile miniştrilor ...
Proteste în Germania – Muncitorii din industria auto ies în stradă pentru a-şi proteja locurile de muncă
Proteste în Germania – Muncitorii din industria auto ies în stradă pentru a-şi proteja locurile de muncă
Zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie au de gând să protesteze luni, cerând protejarea locurilor de muncă şi ...
Acțiunile Electro-Alfa International intră în componența BET, indicele principal al Bursei de Valori București
Acțiunile Electro-Alfa International intră în componența BET, indicele principal al Bursei de Valori București
La jumătate de an de la listarea la Bursa de Valori București (BVB), acțiunile companiei Electro-Alfa International (EAI) ...