Germania şi Marea Britanie încetinesc lupta globală împotriva COVID-19 prin blocarea suspendării brevetelor pentru vaccinuri

Germania şi alte state încetinesc lupta globală împotriva pandemiei de COVID-19 prin blocarea suspendării brevetelor pentru vaccinuri, consideră administratorul Programului pentru Dezvoltare al Naţiunilor Unite (UNDP), Achim Steiner.
AGERPRES - J, 17 iun. 2021, 09:45
Germania şi Marea Britanie încetinesc lupta globală împotriva COVID-19 prin blocarea suspendării brevetelor pentru vaccinuri

‘Drepturile de proprietate intelectuală sunt un impediment pentru producţia şi distribuţia accelerate de vaccinuri’, a declarat joi Achim Steiner pentru agenţia dpa.

Deşi există întotdeauna îngrijorări legate de astfel de eforturi, ‘faptul că există un risc nu constituie un motiv pentru a nu acţiona chiar acum’, a spus diplomatul german.

Ridicarea brevetelor trebuie avută în vedere ca una din măsurile care să îndrepte inegalitatea flagrantă în ce priveşte distribuţia de vaccinuri, a subliniat el.

Preşedintele american Joe Biden a avansat recent ideea suspendării brevetelor.

Germania şi Marea Britanie şi-au unit recent forţele la summitul G7 din Cornwall pentru a-şi reitera opoziţia faţă de ridicarea brevetelor spre a permite producţia fără licenţă de vaccinuri în ţări în curs de dezvoltare.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat în mai că aceasta nu este o soluţie pentru a face vaccinurile accesibile mai multor oameni. În opinia sa, companiile au nevoie de creativitate şi inovaţie, iar protejarea brevetelor este o precondiţie pentru aceasta.

Germania şi Marea Britanie găzduiesc pe teritoriile lor companiile BioNTech şi AstraZeneca, doi producători de succes de vaccinuri împotriva coronavirusului.

Potrivit lui Achim Steiner, comunitatea internaţională nu a reuşit anul trecut să pună la dispoziţie fonduri suficiente pentru programul COVAX, iar ţările cele mai sărace sunt acum dependente de statele care produc vaccinuri şi deţin patentele pentru ele.

‘Aceasta nu este o situaţie bună în care să ne aflăm ca familie globală şi comunitate de naţiuni’, a mai afirmat responsabilul ONU.

Promisiunea asumată de statele G7 de a oferi cel puţin un miliard de doze până la mijlocul lui 2022 înseamnă probabil ‘prea puţin şi prea tardiv’ din perspectiva celor în nevoie, dar pare de asemenea greşit să fie condamnate guvernele pentru faptul că acordă prioritate propriilor populaţii, a mai afirmat Steiner.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns a patra țară din Uniunea Europeană ca nivel al dobânzilor aferente datoriei publice plătite din PIB. Peste 3% din PIB-ul României se duce pe plata dobânzilor pentru salariile......
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența artificială
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența ...
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei ...